Decizia nr. 926 din 04.12.2012

04.12.2012


Trimiteteţi articolul prin email title=

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. ENERO PROD S.R.L.
cu sediul în Slatina, Str. Sevastopol, nr. 2 et.4, judeţul Olt
CUI 15892480

pentru postul OLT TV

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 4 decembrie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea dispoziţiilor din domeniul audiovizualului privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale.

Postul de televiziune OLT TV aparţine S.C. ENERO PROD S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. TV-C 073.3/11.12.2003 şi decizia de reautorizare nr. 572.2-1/22.04.2010).

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile articolelor 3, 8 alin. (1) şi 11 alin. (3) din Decizia nr. 738/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale.

Potrivit dispoziţiilor invocate:
- art. 3: Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali, respectând următoarele principii:
a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului;
b) echilibru - în prezentarea activităţilor de campanie ale competitorilor electorali;
c) corectitudine - toţi competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant.
- art. 8 alin. (1): Emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate, echitate şi de informare corectă a publicului.
- art. 11 alin. (3) Spoturile publicitare electorale nu pot avea o durată mai mare de 30 de secunde şi trebuie să fie asumate în mod explicit de către candidaţii şi competitorii electorali. Radiodifuzorii au obligaţia să asigure identificarea spoturilor electorale, astfel încât publicul să fie informat cu privire la competitorul electoral al cărui mesaj este difuzat.

În fapt, în perioada 21.11- 02.12.2012, postul OLT TV a difuzat emisiuni informative în cadrul cărora au fost prezentate ştiri electorale, după cum urmează:

PDF - 30.5 ko
Tabel - Emisiuni informative

În raport de datele prezentate mai sus, membrii Consiliului au constatat că în cadrul emisiunilor informative difuzate în perioada menţionată, radiodifuzorul nu a asigurat reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi corect, astfel încât toţi competitorii electorali să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului şi să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant, obligaţie ce îi revenea conform prevederilor articolelor 3 şi 8 alin. (1) din Decizia 738/2012 privind şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale.

Astfel, în cadrul emisiunilor informative difuzate în perioada menţionată, competitorii electorali ai ARD au beneficiat de 2 prezentări, cei ai USL de 24 de prezentări, PP-DD şi PRM câte o prezentare, în timp ce alţi competitori electorali (nominalizaţi în tabelul prezentat) nu au beneficiat de nicio prezentare.

Or, potrivit art. 3 din Decizia nr. 738/2012, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii echitabile, echilibrate şi corecte în prezentarea activităţilor de campanie ale competitorilor electorali, pentru ca toţi candidaţii să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului şi să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că în emisiunile informative cu caracter electoral difuzate în perioada menţionată, radiodifuzorul nu a prezentat, în mod echilibrat, echitabil şi corect, activităţile de campanie ale competitorilor electorali pentru ca toţi candidaţii să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant, fapt ce contravine prevederilor art. 8 alin. (1) din aceeaşi decizie, dispoziţii potrivit cărora emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate, echitate şi de informare corectă a publicului.

De asemenea, potrivit raportului de monitorizare întocmit de Serviciul Inspecţie, în cadrul emisiunilor de promovare electorală transmise în perioada 19 - 26 noiembrie 2012 de postul de televiziune OLT TV, au fost difuzate calupuri de spoturi electorale, marcate corespunzător de coperti neutre, cu menţiunea „spoturi electorale”.

Astfel, spre exemplu, luni 19 noiembrie si marţi 20 noiembrie 2012 au fost difuzate spoturi electorale aparţinând candidaţilor USL Darius Vâlcov (Senat, Colegiul 1), spot cu durata de 1 minut şi 37 de secunde, Emil Moţ (Camera Deputaţilor, Colegiul 1) spot cu durata 50 de secunde, şi Daniel Bărbulescu (Camera Deputaţilor, Colegiul 2), spot cu durata de 1 minut şi doua secunde), iar în urmatoarele emisiuni s-au adaugat alte cinci spoturi, după cum urmează: un al doilea spot aparţinând candidatului USL Darius Vâlcov (Senat, Colegiul 1), cu durata de 1 minut şi 20 de secunde, precum şi candidaţilor USL Alexandru Stănescu (Camera Deputaţilor, Colegiul 7), cu durata de 58 de secunde), Dan Ciocan (Camera Deputaţilor, Colegiul 5), spot cu durata de 57 de secunde, Mihai Niţă (Senat,Colegiul 2), spot cu durata de 45 secunde, Virgil Delureanu (Camera Deputaţilor,Colegiul 4), cu durata de 41 de secunde.

Potrivit art. 11 alin. (3) din Decizia nr. 783/2012, spoturile publicitare electorale nu pot avea o durată mai mare de 30 de secunde. Or, aşa cum reiese din raportul de monitorizare, spoturile prezentate în cadrul emisiunilor de promovare electorală au depăşit durata maximă de 30 de secunde pe care o poate avea un spot electoral.

Faţă de toate aceste aspecte, ţinând cont şi de faptul că radiodifuzorul a mai fost sancţionat cu somaţie publică pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la campania electorală pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, membrii Consiliului au propus şi au votat sancţionarea acestuia cu amendă în cuantum de 5.000 lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 18 din Decizia nr. 738/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale şi ale art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE:

Art. 1: Radiodifuzorul S.C. ENERO PROD S.R.L. titularul licenţei audiovizuale nr. TV-C 073.3/11.12.2003 şi al deciziei de reautorizare nr. 572.2-1/22.04.2010 pentru postul OLT TV, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolelor 3, 8 alin. (1) şi 11 alin. (3) din Decizia nr. 738/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale.

Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.

Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00 - 22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul OLT TV cu amendă de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolelor 3 şi 8 alin. (1) din Decizia privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, întrucât în emisiunile informative difuzate în perioada 21 noiembrie – 02 decembrie 2012 nu a asigurat reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi corect, astfel încât toţi competitorii electorali să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului şi să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant.

Sancţiunea a fost aplicată şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din aceeaşi decizie, potrivit cărora spoturile publicitare electorale nu pot avea o durată mai mare de 30 de secunde.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.