Extras din Legea nr. 35 din 13 martie 2008 - Capitolul 7 - Campania electorală


Trimiteteţi articolul prin email title=

pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

Text în vigoare începând cu data de 5 septembrie 2012

Text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 5 septembrie 2012.

Act de bază
#B: Legea nr. 35/2008

Acte modificatoare
#M1: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2008
#M2: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2008
#M3: Legea nr. 323/2009
#M4: Decizia Curţii Constituţionale nr. 503/2010
#M5: Legea nr. 76/2012
#M6: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012
#M7: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2012

Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.

#B
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

(...)

CAP. 7
Campania electorală

ART. 37
(1) În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, cât şi cetăţenii cu drept de vot au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei scrise, a mijloacelor electronice şi a celorlalte mijloace de informare în masă.
(2) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept.
(3) Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare.
ART. 38
(1) Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri conform prezentului titlu şi candidaţii independenţi au acces gratuit la serviciile publice de radio şi televiziune proporţional cu numărul de candidaturi propuse şi rămase definitive. Fiecare societate publică de radio şi televiziune va lua în considerare numărul de candidaturi propuse de fiecare competitor electoral în aria geografică acoperită de postul respectiv de radio sau televiziune.
(2) Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri conform prezentului titlu, precum şi candidaţii independenţi sunt obligaţi să solicite, în termen de 48 de ore de la data stabilirii zilei votării, conducerii serviciilor publice de radio şi televiziune, acordarea timpilor de antenă. Solicitările peste acest termen nu se iau în considerare.
(3) Posturile private de radio şi televiziune vor practica acelaşi tarif pe emisiune şi pe unitate de timp pentru toţi competitorii electorali care participă în alegeri, conform prezentului titlu, iar timpii de antenă oferiţi competitorilor electorali trebuie să fie proporţionali cu cei practicaţi de posturile publice.
(4) Este interzisă introducerea spoturilor publicitare electorale în alte emisiuni decât cele electorale.
#M2
ART. 38^1
(1) În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de următoarele informaţii:
a) denumirea instituţiei care a realizat sondajul;
b) data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată;
c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare;
d) cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului.
(2) Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic.
(3) Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.

#M2
ART. 38^2
(1) Pot efectua sondaje de opinie la ieşirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice sau societăţile comerciale ori organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie şi care sunt acreditate de Biroul Electoral Central, prin decizie, în acest sens. Operatorii de sondaj ai acestora au acces, în baza acreditării instituţiei pentru care lucrează, în zona de protecţie a secţiei de votare prevăzută la art. 41 alin. (10), fără a avea acces în interiorul secţiei de votare.
(2) În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de închiderea votării.

#M2
ART. 39
(1) Primarii sunt obligaţi ca după expirarea termenului de depunere a candidaturilor, dar până la începerea campaniei electorale să stabilească şi să asigure prin dispoziţie locuri speciale pentru afişajul electoral, ţinând seama de numărul competitorilor electorali care participă la alegeri. Dispoziţia primarului se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei.
(2) Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât competitorii electorali să le poată folosi fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sunt obligaţi să asigure înlăturarea din spaţiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente.

#B
(3) Utilizarea locurilor speciale pentru afişaj electoral este permisă numai pentru partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, candidaţii independenţi care participă la alegeri în condiţiile prezentului titlu.
(4) Este interzisă utilizarea de către partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri conform prezentului titlu ori candidatul independent a locurilor speciale pentru afişaj electoral astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori alt candidat independent.
(5) În alte locuri decât cele stabilite potrivit alin. (2), afişajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor.
(6) Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale care participă la alegeri conform prezentului titlu ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral. Un afiş electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură.
#M2
(7) Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.
#B
(8) Poliţia, inclusiv poliţia comunitară, este obligată să asigure integritatea panourilor şi a afişelor electorale.
ART. 40
(1) Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale în circumscripţia electorală în care funcţionează, soluţionând plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic, unei alianţe politice, unei alianţe electorale sau unei organizaţii a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale care participă la alegeri conform prezentului titlu ori a unui candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de prezentul titlu şi cu respectarea deontologiei electorale.
(2) Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră, cu ocazia soluţionării plângerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale, sesizează autorităţile competente.
#M2
(3) Împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea acesteia. Decizia dată asupra contestaţiei este definitivă.
#B
(4) Soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor se face în termen de 3 zile de la înregistrarea lor, iar hotărârile date se afişează, în mod vizibil, la sediul biroului electoral care le-a emis.

(...)