Extras din procesul verbal al şedinţei de luni, 24 noiembrie 2008, ora 11.00

Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa următorilor membri ai Consiliului: Răsvan Popescu, Attila Szasz, Gelu Trandafir, Grigore Zanc, Ioan Onisei, Cristina Trepcea, Constantin Duţu, Christian Mititelu.

25.11.2008


Trimiteteţi articolul prin email title=

1. Discuţii cu privire la unele emisiuni difuzate de posturile de radio şi de televiziune în campania electorală.

  • B1 TV – emisiunea „Alege Naşul”, difuzată pe data de 20.11.2008 – spot electoral.

Consiliul a hotărât în unanimitate să se trimită decizie de somare postului, a fost difuzat un spot electoral cu o durata de 88 de secunde.

Conform prevederilor art 14 al. (2) din decizia C.N.A. nr. 792/2008 - spoturile publicitare electorale nu pot avea o durată mai mare de 30 de secunde.

  • Antena 3emisiuni de ştiri difuzate pe data de 20.11.2008 – ştiri electorale în spaţiu neelectoral (despre Fundaţia Dan Voiculescu).

Consiliul a hotărât în unanimitate să se trimită postului adresă de atenţionare.

  • OTV – emisiunea „Dan Diaconescu direct”, difuzată pe data de 20.11.2008 – invitaţi candidaţii PNG.

Consiliul a hotărât să se trimită postului adresă de atenţionare.

  • 1 TV Bacău – reclamaţii PSD

Ştirea “Am rămas fără aeroportul Bacău” a fost difuzată (în data de 12.11.2008) fără respectarea prevederilor art . 71 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual care stipulează, printre altele, obligaţia radiodifuzorilor de “asigurare a unei distincţii clare între faptele şi opiniile prezentate”.

Consiliul a hotărât în unanimitate sancţionarea postului cu somaţie publică.

Adrese răspuns către reclamanţi.

  • TV Sat 2002 Rm Sărat – somaţia rămâne valabilă.
  • Radioteleviziunea Severin – reclamaţia nr.16322/11.11.2008

Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei audiovizuale. Adresă de răspuns.

  • Adresa nr.17241/20.11.2008 de la TV Neptun – Contestaţie cu privire la sancţionarea postului cu somaţie publică.

Consiliul a respins în unanimitate contestaţia.

  • Adresa nr.17198720.11.2008 de la Accent TV Tulcea – Contestaţie cu privire la sancţionarea postului cu somaţie publică.

Consiliul a respins în unanimitate contestaţia

2. Diverse.

Consiliul a hotărât să solicite Biroului Electoral Central – lista societăţilor autorizate care pot efectua sondaje de opinie la ieşirea de la urne conform Legii nr. 35/2008 art. 38^2.