Extras din procesul verbal al şedinţei de marţi, 25 noiembrie 2008, ora 10.00

Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa următorilor membri ai Consiliului: Răsvan Popescu, Attila Szasz, Gelu Trandafir, Grigore Zanc, Ioan Onisei, Cristina Trepcea, Constantin Duţu, Christian Mititelu.

26.11.2008


Trimiteteţi articolul prin email title=

1. Rapoarte de monitorizare :

  • Antena 3 – emisiunea «În gura presei», difuzată pe : 19.11.2008 şi unele ediţii din perioada 14 – 17.10.2008 la care s-au înregistrat reclamaţiile nr. 14170/15.10.2008, 14478/17.10.2008, 16170/10.11.2008 şi 16696/14.11.2008.

În urma vizionării imaginilor şi a discuţiilor au fost 4 propuneri : adresă de atenţionare, amendă 2.500 lei, invitarea domnului Sorin Oancea pentru discuţii şi somaţie publică.

Propunerile de somaţie publică şi invitarea domnului Sorin Oancea au întrunit numărul legal de voturi, fiind votate cu 7 voturi pentru (doamna Cristina Trepcea a votat doar pentru invitarea domnului Oancea).

De asemenea, Consiliul a hotărât să se trimită adresă de atenţionare postului Antena 1 privind difuzarea în reluare a emisiunii «În gura presei».

Adresă către post şi adresă de răspuns către reclamanţi.

2. Solicitare cedare licenţă audiovizuală:

  • S.C. Ex Computer SRL Seini către S.C. Videovision Media SRL pentru Cinemar TV şi schimbarea denumirii în Zapping TV.

S-a aprobat în unanimitate.

3. Discutare adrese :

  • nr.17324/21.11.2008 de la S.C. Caţavencu SA – Plângere prealabilă cu privire la Decizia C.N.A. nr.969/12.11.2008/decizie de somare de intrare în legalitate a spotului « Corul Vânătorilor »realizat de revista Academia Caţavencu.

Consiliul a respins în unanimitate contestaţia.

  • nr.17050/18.11.2008 de la Teatrul « George Ciprian » Buzău – solicită difuzarea în regim de campanie de interes public a spoturilor de promovare a spectacolelor de teatru « Mici crime conjugale » şi « Victoria şi sirena ».

S-a aprobat. Adresă de răspuns.

  • nr.17443/24.11.2008 de la Muzeul Naţional de Istorie – solicită difuzarea în regim de campanie de interes public a spotului de promovare « 90 de ani de Istorie ».

S-a aprobat.

4. Discuţii cu privire la unele emisiuni difuzate de posturile de radio şi de televiziune în campania electorală.

  • Adresa nr.17454/24.11.2008 de la TVR – referitoare la realizarea unei emisiuni electorale de 50 de minute pe data de 25.11.2008, ora 22.00 pe postul TVR Internaţional.

S-a luat la cunoştinţă.

  • Realitatea TV – emisiunea „Deschide lumea”,, difuzată pe data de 16.11.2008 – reclamaţia nr.17034/18.11.2008.

Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei audiovizuale. Adresă de răspuns.

  • Realitatea TV – emisiunea „Deschide lumea”, difuzată pe data de 18.11.2008 – reclamaţia nr.17117/19.11.2008.

Consiliul a hotărât să se trimită adresă reclamantului - poate să ceară postului drept la replică sau la rectificare. În cazul neacordării se poate adresa Consiliului.

  • Realitatea TV – emisiunea „Deschide lumea”, difuzată pe data de 19.11.2008 – sesizarea nr.17240/20.11.2008 – spot electoral PNL.

Adresă de răspuns către reclamant.

  • Antena 1 – emisiunea „Duminica în familie”, difuzată pe data de 16.11.2008 – reclamaţia nr.17199/20.11.2008.

Consiliul a hotărât ca în adresa de atenţionare stabilită pentru emisiunea „În gura presei”, difuzată pe Antena 1 să fie trecute şi aspectele sesizate în această emisiune.

  • Antena 3 – emisiunea „La ordinea zilei”, difuzată pe data de 13.11.2008 – reclamaţia nr.16696/14.11.2008.

Adresă de răspuns către reclamant.

  • B1 TV – emisiunea „Alege Naşul”, difuzată pe data de 24.11.2008 - spot electoral

Adresă către post să separe spoturile electorale de cele comerciale.

  • B1 TV – emisiunea „Alege Naşul”, difuzată pe data de 24.11.2008 - invitat candidatul PNG George Becali – folosirea unui limbaj inadecvat la adresa unui candidat.

Adresă de atenţionare către post.

  • Ştii TV Tg. Mureş - reclamaţia PRM

Adresă de răspuns.

  • TV Samtel Satu Mare – reclamaţia nr.17394/24.11.2008 –

Adresă de atenţionare către post şi adresă de răspuns către reclamant.