INSTRUCȚIUNE nr. 1 din 10.05.2012 privind condițiile de prezentare a emisiunilor electorale şi de dezbateri electorale


Trimiteteţi articolul prin email title=

Având în vedere dispozițiile art.63 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia campania electorală prin serviciile de programe audiovizuale, publice şi private, trebuie să servească intereselor electoratului, de a primi informaţii corecte, astfel încât să poată vota în cunoştinţă de cauză,

în scopul asigurării unei delimitări clare între spațiile de emisie dedicate campaniei electorale și emisiunile cu caracter neelectoral, precum și între emisiunile electorale și cele de dezbateri electorale, astfel încât publicul să fie corect informat cu privire la tipul de emisiune electorală,

în temeiul art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

Instrucțiune:

Art. 1 – Emisiunile dedicate campaniei electorale difuzate de posturile de televiziune vor fi însoțite, pe întreaga pe întreaga durată de difuzare, de menţiunea „emisiune electorală” sau, după caz, „emisiune de dezbateri electorale”.

Art. 2 – Pe posturile de radio, tipul de emisiune electorală va fi precizat la începutul emisiunii și după fiecare întrerupere publicitară, respectiv „emisiune electorală” sau, după caz, „emisiune de dezbateri electorale”.