În atenţia furnizorilor de servicii media audiovizuale

06.05.2011


Trimiteteţi articolul prin email title=

În şedinţa publică din 05 mai 2011 Consiliul a decis, cu unanimitate de voturi, să atenţioneze radiodifuzorii în legătură cu obligaţia prevăzută în sarcina acestora la art. 57 alin. (1) litera d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform dispoziţiilor menţionate licenţa audiovizuală analogică se retrage în situaţia în care titularul acesteia nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia.

Amenzile decise de Consiliul Naţional al Audiovizualului se fac venit la bugetul de stat, în condiţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. 4 din Legea audiovizualului, actele de sancţionare emise de Consiliu, neatacate în termen de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.

Codul de procedură fiscală, adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu modificările şi completările ulterioare, dispune, la art. 141 alin. (6), “titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor de executare silită”.

Având în vedere aceste dispoziţii, Consiliul atenţionează radiodifuzorii că indiferent de plata acestor amenzi, anterior sau ulterior transmiterii acestora către organele fiscale în vederea executării silite, obligaţia de a depune la Consiliu dovada plăţii acestora, prevăzută la art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului, subzistă şi în condiţiile menţionate.

PREŞEDINTE,

RĂSVAN POPESCU