Răspuns CNA nr. 685 RF/20.02.2017 la sesizările referitoare la mai multe emisiuni difuzate de posturile de știri în data de 22 ianuarie 2017

21.02.2017


Trimiteteţi articolul prin email title=

Având în vedere numărul foarte mare de reclamaţii primite la CNA (aproximativ 700) cu privire la mai multe emisiuni difuzate de posturile de știri în data de 22 ianuarie 2017, facem public răspunsul instituţiei, neavând capacitatea administrativă de a răspunde fiecărui petiţionar în parte.

Ca urmare a numărului mare de sesizări primite la CNA, cu privire la o serie de emisiuni difuzate de posturile Antena 3, B1 TV, Realitatea TV și România TV, în ziua de 22 ianuarie 2017, vă comunicăm următoarele:

Întruniţi în şedinţa publică din data de 16 februarie 2017, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au vizionat secvenţe relevante din emisiunile reclamate și au analizat rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare ca urmare a autosesizării instituției și a reclamațiilor primite pentru modul în care a fost reflectat, la posturile de știri, protestul din București din data de 22.01.2017, inclusiv dezbaterile pe această temă.

În urma discuțiilor din ședință, Consiliul a decis să sancționeze posturile Antena 3 și România TV cu câte o amendă de 50.000 de lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului referitoare la obligația de a asigura „informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor” și a prevederilor art. 64 alin. 1) lit. a) și b), art. 65 lit. c) și art. 66 alin. 1 lit. a) din Codul audiovizualului, potrivit cărora:

ART. 64 (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

ART. 65 În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: (…) c) titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate;

ART. 66 (1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

De asemenea, posturile B1TV și Realitatea TV au primit somație publică, pentru nerespectarea prevederilor art. 65 lit. c), respectiv art. 40 alin. 3) din Codul audiovizualului, care stipulează următoarele:

ART. 65 În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: (…) c) titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate;

ART. 40 (…) (3) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Laura GEORGESCU

Preşedinte