Comunicat - Sancțiuni, Ședința CNA din data de 11.10.2012
11.10.2012
Întruniţi în şedinţă publică, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au analizat raportul de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate cu privire la modul în care a fost abordat la posturile de televiziune cazul Ioanei Tufaru, fiica regretaţilor artişti Anca Călugăreanu şi Dan Tufaru. CNA a hotărât să sancţioneze postul Antena 1 cu amendă în cuantum de 50.000 lei şi postul Pro TV cu amendă în cuantum de 30.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei audiovizualului în mai multe ediţii ale emisiunii “Acces direct”, respectiv “Happy Hour”, perioada monitorizată fiind 25.09 – 09.10.2012.
Consiliul a constatat că cele două posturi de televiziune au încălcat prevederile legale cu privire la protecţia minorilor, respectiv dispoziţiile art. 39 alin (2) din Legea audiovizualului coroborate cu cele ale art. 19 alin. 1 şi 2, lit. f, k, l, i din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualul privind criteriile de clasificare a programelor audiovizuale [literele : f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ; i) prezentarea femeii în ipostaze degradante ; k) calitatea şi tipologia limbajului ; l) genul sau tema programului]. A fost reţinută şi încălcarea art. 18 lit. c din Codul CNA , conform căruia, “Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă : c) persoane în ipostaze degradante“. Pentru postul Pro TV, Consiliul a apreciat că, prin difuzarea unor înregistrări audio/video fără a avea acordul Ioanei Tufaru, nu au fost respectate nici prevederile art. 34 alin. 3 şi art. 40 alin. 1 din Codul audiovizualului.
De asemenea, în şedinţa CNA, a fost analizat raportul de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate pentru unsprezece posturi centrale de televiziune cu privire la durata publicităţii inserate în intervale de o oră, perioada monitorizată fiind intervalul cuprins între lunile februarie şi august 2012. Constatând încălcări ale prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare [“(1) Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute ; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date”], Consiliul a decis să sancţioneze, pentru depăşirea timpului de 12 minute pe oră alocat publicităţii, respectiv 8 minute pe oră pentru televiziunea publică, următoarele posturi de televiziune :
• OTV – amendă în cuantum de 10.000 lei ( luna aprilie – depăşire 10 min 43 sec şi iunie – depăşire 3 min 34 sec) ;
• TVR 1 - amendă în cuantum de 10.000 lei (luna iunie – depăşire 13 min 07 sec ) ;
• Realitatea TV – somaţie publică (luna martie – depăşire 7 min 32 sec).
CNA a aprobat solicitarea de modificare a licenţei audiovizuale pentru postul Money.ro.
Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul