Comunicat de presă
30.11.2010
Întrunit în şedinţa publică din data de 30.11.2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a hotărât emiterea unei Decizii de intrare în legalitate pentru postul Pro TV care, în emisiunea “Dansez pentru tine”, difuzată în data de 29.10.2010, nu a respectat prevederile art. 31 alin. (4) lit. c) din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească programele audiovizuale care conţin plasare de produse, printre care “c) să nu scoată în evidenţă în mod exagerat produsele în cauză”.
Pe baza Raportului întocmit de Serviciul Inspecţie, Consiliul a decis aplicarea următoarelor sancţiuni posturilor de televiziune sau de radio din teritoriu care nu au respectat prevederile legislaţiei audiovizuale :
• “Obligarea de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare”, conform prevederilor art. 95, alin. (1), lit. a) din Legea audiovizualului, societăţii Teleloviştea S.R.L. (localitatea Boişoara/judeţul Vâlcea). Consiliul a constatat că radiodifuzorul a continuat să difuzeze program audiovizual fără să obţină, în prealabil, acordul Consiliului cu privire la modificarea conţinutului serviciului aprobat iniţial, aşa cum prevede art. 54 din Legea audiovizualului ;
• amendă în cuantum de 50.000 de lei societăţii Burţilă & CO Electron M Bit S.R.L. pentru nerespectarea art. 82 alin. (2) din Legea audiovizualului care stipulează obligaţia distribuitorilor care retransmit servicii de programe, la nivel regional şi local, de a include în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există, criteriul de departajare fiind ordinea descrescătoare a audienţei ;
• somaţie publică postului Media Sud/Teleorman, pentru că, în emisiunea “Politica la zi”, ediţia din 18.11.2010, invitatul a adus acuzaţii grave preşedintelui PSD Teleorman, fără ca moderatorul să intervină şi să solicite probe în susţinerea acestor acuzaţii, fapt de natură a prejudicia imaginea persoanei vizate, fiind încălcate astfel prevederile art. 42 alin. 1, 2, 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual ;
• somaţie publică postului Nova TV Mediaş. În emisiunea « Mediaş 120 », difuzată în data de 21.10.2010, cu tema “Şcoala de şoferi – o necesitate în anul 2010”, radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 27 din Legea audiovizualului referitoare la comunicările comerciale audiovizuale (“Publicitatea televizată şi teleshoppingul trebuie să fie uşor de identificat şi trebuie să fie separate de conţinutul editorial. Fără a aduce atingere utilizării de noi tehnici publicitare, se asigură o separare prin mijloace optice şi/sau acustice şi/sau spaţiale între publicitatea televizată, teleshopping şi, respectiv, celelalte părţi ale programelor”) ;
• somaţie publică postului Radio Târgu Mureş (SRR) pentru că, în data de 06.11.2010, în emisiunea “Carte de identitate”, al cărei subiect a fost legat de prezentarea unor cazuri de vindecare a unor boli grave cu argilă albastră de la Râciu, realizatorii nu au respectat prevederile Codului audiovizual cu privire la publicitatea în emisiunile audiovizuale la astfel de produse (art. 150 şi art. 152 din Codul audiovizualului).
Consiliul a aprobat prelungirea licenţei audiovizuale cu 9 ani pentru postul TV Mondo Petroşani, precum şi solicitarea de licenţă audiovizuală prin satelit pentru postul Travel Mix Channel Sinaia.
Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul