Comunicat de presă
24.04.2012
Întruniţi în şedinţă publică în data de 24.04.2012, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis sancţionarea postului de televiziune OTV cu reducerea termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale până la data de 29 mai 2012.
CNA a adoptat prima astfel de sancţiune în data de 27.03.2012 (prin Decizia nr. 157), cea de-a doua în data de 10.04.2012 (prin Decizia nr. 187), cea de astăzi fiind a treia sancţiune aplicată în temeiul art. 95 alin. (1) lit c) din Legea audiovizualului, întrucât radiodifuzorul a continuat să transmită, atât prin titlurile afişate, cât şi în cadrul emisiunilor “Dan Diaconescu Direct”, mesaje de promovare politică în afara campaniilor electorale, fapt interzis de legislaţia audiovizualului (perioada monitorizată 12.04 – 19.04.2012).
Conform articolului precizat anterior, sancţiunea prevede şi obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19:00 şi 19:10, numai textul deciziei de sancţionare.
Consiliul a luat hotărârea aplicării acestei sancţiuni severe prevăzute de legislaţia audiovizualului pentru încălcarea în mod repetat a prevederilor art. 139 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora „Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală”.
Consiliul a aprobat solicitarea de licenţă audiovizuală prin reţele de comunicaţii electronice a S.C. Solpress S.R.L. Satu Mare pentru Informaţia TV, precum şi solicitările de prelungiri ale licenţor audiovizuale pentru Radio Galaxy Drobeta Tr. Severin, Kiss FM, Magic FM, Rock FM Bucureşti şi Radio Nord Est Iaşi.
Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul