Decizia nr. 176 din 19.01.2010

19.01.2010


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. DATA VISION NETWORK SRL,
cu sediul în localitatea Bucureşti, Str. Ioniţă Cegan, nr. 1, Bl. P17, sc. 1, ap.2
CUI 14507748

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 19 ianuarie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 18412/16.12.2009 cu privire la retransmisia programelor în reţelele de cablu aparţinând S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L.

Distribuitorul de servicii S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. deţine avizele de retransmisie :

- A 2553/15.04.2004 Anexa din 18.09.2009/13 pentru localitatea Alţîna, jud. Sibiu
- A 2552/15.04.2004 Anexa din 18.09.2009/13 pentru localitatea Daia, jud. Sibiu
- A 2551/15.04.2004 Anexa din 18.09.2009/13 pentru localitatea Marpod jud. Sibiu
- A 2550/15.04.2004 Anexa din 18.09.2009/13 pentru localităţile Nocrich şi Hosman, jud. Sibiu
- A 2549/15.04.2004 Anexa din 18.09.2009/13 pentru localitatea Nou, jud. Sibiu
- A 2554/15.04.2004 Anexa din 18.09.2009/13/ pentru localitatea Roşia, jud. Sibiu
- A 2548/15.04.2004 Anexa din 18.09.2009/15 pentru localitatea Vurpăr, jud. Sibiu

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) şi ale art. 82 alin.(1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

Conform art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului, orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte.

În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 05.01.2010 în localitatea Alţîna, jud. Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată, următoarele programe : ACASĂ TV, SPORT.RO, PRO CINEMA, DISCOVERY CHANNEL, KANAL D, AXN, ETNO TV, REALITATEA TV, PRO TV, MINIMAX, B1 TV, TARAF TV, ANTENA 1, ANTENA 2, în timp ce programele TVR 2, TVR INFO şi TV 5, deşi înscrise în oferta de servicii, nu se retransmiteau.

În baza aceluiaşi raport de control, membrii Consiliului au constatat că S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localitatea Alţîna, jud. Sibiu, nu retransmite programele TVR 2 , TVR INFO şi TV 5.

La controlul efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 04.01.2010 în localitatea Daia, jud. Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată, următoarele programe : ACASĂ TV, PRO CINEMA, SPORT.RO, KANAL D, PRO TV, ANTENA 1, REALITATEA TV, ETNO TV, MINIMAX, B1 TV, AXN, DISCOVERY CHANNEL, ANTENA 2, TARAF TV, în timp ce programele TVR 2, TVR INFO şi TV 5, deşi înscrise în oferta de servicii, nu se retransmiteau.

În baza aceluiaşi raport de control, membrii Consiliului au constatat că S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localitatea Daia, jud. Sibiu, nu retransmite programele TVR 2 , TVR INFO şi TV 5.

La controlul efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 05.01.2010 în localitatea Marpod, jud. Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată, următoarele programe : ACASĂ TV, PRO CINEMA, SPORT.RO, ANTENA 1, PRO TV, KANAL D, AXN, DISCOVERY CHANNEL, ANTENA 2, B 1 TV, MINIMAX, ETNO TV, TARAF TV, REALITATEA TV, în timp ce programele TVR 2, TVR INFO şi TV 5, deşi înscrise în oferta de servicii, nu se retransmiteau.

S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localitatea Marpod, jud. Sibiu, nu retransmite programele TVR 2 , TVR INFO şi TV 5.

În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 05.01.2010 în localităţile Nocrich şi Hosman, jud. Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată, următoarele programe : ACASĂ TV, PRO CINEMA, SPORT.RO, ANTENA 1, PRO TV, MINIMAX, REALITATEA TV, TARAF TV, KANAL D, AXN, B1 TV, ETNO TV, DISCOVERY CHANNEL şi ANTENA 2, în timp ce programele TVR 2, TVR INFO şi TV 5, deşi înscrise în oferta de servicii, nu se retransmiteau.

Membrii Consiliului au constatat că S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localităţile Nocrich şi Hosman, jud. Sibiu, nu retransmite programele TVR 2 , TVR INFO şi TV 5.

De asemenea, la controlul efectuat în data de 08.01.2010, în localitatea Nou, jud Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată, următoarele programe : ACASĂ TV, SPORT.RO, PRO CINEMA, ETNO TV, TARAF TV, KANAL D, REALITATEA TV, PRO TV, ANTENA 3, MINIMAX, ANTENA 1, DISCOVERY CHANNEL şi TRINITAS TV, în timp ce programele TVR 2, TVR 3, TVR INFO, TV 5 şi OTV, deşi înscrise în oferta de servicii, nu se retransmiteau.

În baza aceluiaşi raport de control, membrii Consiliului au constatat că S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localitatea Nou, jud. Sibiu, nu retransmite programele TVR 2 , TVR 3, TVR INFO şi TV 5.

La controlul efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 04.01.2010 în localitatea Roşia, jud. Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând distribuitorului S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată, următoarele programe : ACASĂ TV, SPORT.RO, PRO CINEMA, REALITATEA TV, ETNO TV, KANAL D, PRO TV, ANTENA 1, MINIMAX, B1 TV, AXN, DISCOVERY CHANNEL, TARAF TV, TRINITAS TV şi ANTENA 2, în timp ce programele TVR 3, TVR INFO şi TV 5, deşi înscrise în oferta de servicii, nu se retransmiteau.

Consiliul a constatat că S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localitatea Roşia, jud. Sibiu, nu retransmite programele TVR 3 , TVR INFO şi TV 5.

În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 08.01.2010 în localitatea Vurpăr, jud. Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată, următoarele programe : ACASĂ TV, SPORT.RO, PRO CINEMA, KANAL D, PRO TV, TVR INTERNAŢIONAL, ANTENA 1, REALITATEA TV, ETNO TV, MINIMAX, B1 TV, AXN, DISCOVERY CHANNEL şi TARAF TV, în timp ce programele TVR 2, TVR 3 , TVR INFO şi TV 5, deşi înscrise în oferta de servicii, nu se retransmiteau.

În baza aceluiaşi raport de control, membrii Consiliului au constatat că S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localitatea Vurpăr, jud. Sibiu, nu retransmite programele TVR 2, TVR 3, TVR INFO şi TV 5.

Potrivit dispoziţiilor invocate, orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de telecomunicaţii are obligaţia să includă în oferta sa şi să retransmită serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte, respectiv programul TV 5.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide sancţionarea cu somaţie publică a distribuitorului de servicii S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

În cazul în care societatea dumneavoastră nu se conformează prezentei somaţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului va aplica sancţiunea prevăzută la art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv amenda, al cărei cuantum minim este de 10.000 lei.

Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţelele de cablu din localităţile Alţîna, Daia, Marpod, Nocrich, Hosman, Nou, Roşia şi Vurpăr, jud. Sibiu, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. DATA VISION NETWORK S.R.L. cu somaţie publică, întrucât în reţelele de cablu din localităţile Alţîna, Daia, Marpod, Nocrich, Hosman, Nou, Roşia şi Vurpăr, jud. Sibiu, a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a avea acordul CNA cu privire la modificarea structurii acesteia, fapt ce contravine prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

De asemenea, distribuitorul de servicii a fost sancţionat şi pentru încălcarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, întrucât nu retransmite programele Societăţii Române de Televiziune, respectiv TVR 2, TVR 3 şi TVR INFO, precum şi programul TV 5 a cărui obligativitate de retransmitere este stabilită prin acord internaţional.”