Decizia nr. 254 din 16.02.2010

16.02.2010


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. DRAGOLIV SERVICE S.R.L.
cu sediul în Sascut, bl. A1A2, et. 2, ap. 5, jud. Bacău

pentru postul CANAL M
Sascut, str. Principală nr. 5, bl. A1A2, et. 3, ap. 11, jud. Bacău

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 16 februarie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea duratei orare a publicităţii difuzate în cadrul serviciilor de programe, în perioada de 25 - 31 ianuarie 2010, de către postul de televiziune CANAL M. 

Postul CANAL M aparţine radiodifuzorului S.C. DRAGOLIV SERVICE S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV-C 004/25.03.2003 şi decizia de autorizare nr. 492.0/13.05.2003).

În urma analizării raportului de monitorizare, membii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit prevederilor invocate, proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute.

În fapt, în perioada 25 - 31 ianuarie 2010, postul de televiziune Canal M a difuzat, în intervalul orar 12.00 - 24.00, doar program tip videotext. Acesta a avut pe parcursul unei ore următoarea structură : PROMO CANAL M (aprox. 4 min), publicitate (aprox. 18 min), anunţuri ale Primăriei Sascut (aprox. 8 min) şi diverse (horoscop, bancuri, „stiaţi că”… aprox. 30 min). Acest calup cu durata de o oră a fost repetat pe tot parcursul unei zile.

Membrii Consiliului au constatat că S.C. DRAGOLIV SERVICE S.R.L. a încălcat dispoziţiile art. 35 din Legea audiovizualului, deoarece în cadrul programului tip videotext au fost difuzate calupuri publicitare cu o durată mai mare de 12 min./oră. În aceste condiţii, procentul de difuzare a publicităţii a fost, pentru fiecare oră dată din intervalul 12.00 - 24.00, de aproximativ 30%.

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a respectat regimul difuzării publicităţii, în sensul că timpul alocat, din timpul oricărei ore date, a depăşit proporţia maximă permisă de lege, respectiv 20% (12 minute).

Faţă de aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. DRAGOLIV SERVICE S.R.L. pentru postul de televiziune CANAL M şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00 - 22.00, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul CANAL M cu somaţie publică, întrucât, în cadrul programului tip videotext, transmis în perioada 25 - 31 ianuarie 2010, a difuzat anunţuri publicitare a căror durată a depăşit timpul alocat publicităţii în cadrul unei ore date, fapt ce contravine prevederilor art. 35 din Legea audiovizualului.

Potrivit normelor invocate, durata publicităţii pe parcursul unei ore date nu poate depăşi 12 minute.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.