Decizia nr. 256 din 17.03.2011

17.03.2011


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. NEWS MEDIA S.R.L.
cu sediul în ALBA IULIA, str. Gh. Pop de Băseşti, nr. 10, jud. Alba

pentru postul de radio ARDELEANUL FM
Str. 1 Decembrie 1918, nr. 68, bl. M6,
ALBA IULIA, jud. Alba

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 17 martie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA cu nr. 2537/21.02.2011 privind ediţiile emisiunii „Ora adevărului”, difuzate în zilele de 07, 09, 14 şi 16 februarie 2011 de postul ARDELEANUL FM.

Postul de radio ARDELEANUL FM aparţine radiodifuzorului S.C. NEWS MEDIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. R 705.1/24.05.2006 şi decizia de autorizare nr. 1328.0/02.10.2007).

În urma analizării raportului de monitorizare, Consiliul a constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, astfel cum au fost preluate din Decizia nr. 187/2006 (art. 42 alin. (1) şi (4)), în vigoare la data săvârşirii faptelor, ulterior abrogată prin Decizia 220/2011.

Potrivit dispoziţiilor invocate din Decizia nr. 220/2011 :

- art. 34 alin. (1) : Orice persoană are dreptul la propria imagine. (art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 1897/2006, în vigoare la data săvârşirii faptei) ;
- art. 40 alin. (3) : Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
- art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006, în vigoare la data săvârşirii faptei : Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane.

În fapt, în zilele de 07, 09, 14 şi 16 februarie 2011, în intervalul orar 20.00-20.50, postul de radio ARDELEANUL FM a difuzat, în direct, emisiunea de dezbatere “Ora adevărului”, moderată de dl. Iosif Gligor. Emisiunea a fost difuzată şi în reluare, în zilele de 08, 10, 15 şi 17 februarie 2011, între orele 13.05-13.55.

De regulă, emisiunea dezbate diferite subiecte de interes local şi naţional, din actualitatea politică, socială şi economică.

Ediţia din 07 februarie 2011 a avut ca invitaţi pe domnii Emil Popescu – avocat şi Vasile Făgădar – pensionar.

În cadrul emisiunii au fost dezbătute diferite probleme cu care se confruntă pensionarii, au fost comentate unele decizii ale Guvernului şi s-a discutat despre ajutorul acordat de PNL persoanelor nemulţumite care introduc acţiuni pe rolul instanţelor de judecată.

Pe fondul discuţiilor din timpul emisiunii, la un moment dat, moderatorul Iosif Gligor a citit din întrebările adresate de ascultători.

Ignorând dispoziţiile legale care prevăd că moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească un limbaj injurios, moderatorul emisiunii a citit mai multe întrebări primite de la ascultători, întrebări ce conţineau injurii la adresa mai multor persoane, de natură a le prejudicia, în mod nejustificat, dreptul la imagine.

Conţinutul întrebărilor au scos în evidenţă date despre viaţa privată a unor persoane publice şi, deşi moderatorul nu a prezentat numele acestora pe post, indiciile referitoare la aceştia au fost mai mult decât evidente pentru localnicii din judeţul Alba.

Redăm din raportul de monitorizare :

„Gligor Iosif : Cine este politicianul brunet, cu mustăcioară, venit cu pluta din Oltenia, ajuns mare şef dar nu de trib, slab la trup dar şi la minte, numit ”Jumulel” sau ”prazul de Craiova”, care nu are nici o altă preocupare decât de a fi reales, nu este capabil să închege o frază corect, trăieşte cu o pseudojurnalistă dodoloaţă, şi-a abandonat soţia în spital când a fost bolnavă, îşi ţine banii obţinuţi din şpagă şi escrocherii în Oltenia şi îi pune pe cei doi directori subalterni să fure şi să trunchieze toate licitaţiile pe bani publici şi dă bani preoţilor în biserici în văzul lumii, sperând să fie reales, prima întrebare. (Notă inspector : se referă la dl. Dumitrel Ioan, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, vicepreşedinte PD-L Alba).
A doua întrebare. Cine este bărbatul gras, cu mustaţă, cu moacă de hitlerist, care pufăie, alintat ”bihoreanul, spăgarul, mustafa”, mare şef care a fost prins de subordonaţi când călărea pe birou o subordonată mai înaltă cu un cap ca el, are o amantă mai tânără cu 20 de ani cu care se giugiuleşte într-un hotel din localitate, dar şi în străinătate, are o nevastă cu privire... cu o privire de bufniţă, care freacă menta la Universitate, un băiat obez, zoofil, care a fost prins făcând sex cu o capră, care se face că munceşte pentru o sută de milioane lei vechi pe lună în biroul calduţ al tatălui său, deşi nu stie nici tabla înmulţirii corect, mustăciosul are, de asemenea, şi o fată lesbiană, pe care lumea o confundă cu un bărbat, căreia îi place băutura şi acasă are un seif unde îşi ţine banii pe care nu-i poate justifica, este unul din oamenii care şi-au obţinut averea din şpagă, escrocherii şi înşelăciuni şi stă mai mult prin străinătate decât la serviciu pentru că primeşte mii de euro diurnă din bani publici ... (Notă inspector : se referă la dl. Hava Mircea, primarul municipiului Alba Iulia).
Cine este bărbatul denumit ”tăntălăul din Băcăinţi, nespălatul sau gură de canal”, ajuns şef cu maşină cu girofar, pe care o conduce mai mult beat decât treaz, şi-a construit o vilă cu şpagă primită de la o firmă străină, este apreciat ca fiind cel mai prost îmbrăcat politician, umblă nespălat, iar angajaţii spun că-i miroase gura a canal, din această cauză soţia alintată ”focoasa” nu doarme în cameră cu el, stă şi noaptea la serviciu cu un mustăcios, ca să înţeleagă de ce a fost angajată şefă, are o ... de asemenea o fată blondă care poartă chiloţei pe care scrie ”urmatorul .. vă rog”. (Notă inspector : se referă la dl. Bardan Ştefan, prefectul judeţului Alba).
Ultima întrebare. Cine este politicianul denumit ”sconcsul” pentru că pute ca respectivul animal sau ”spaima Apusenilor” pentru că a tăiat şi taie ilegal pădurile din zonă, încercând să recupereze sutele de mii de euro pe care le-a dat ca să ajungă politician (Notă inspector : se referă la Olar Corneliu, deputat PDL).

Aceleaşi întrebări, cu acelaşi conţinut au fost citite de moderator şi în cadrul ediţiilor din 09 şi 14 februarie 2011.

Deşi cataloghează conţinutul întrebărilor citite ca fiind “dure” şi “revoltătoare”, moderatorul a recunoscut că întreaga responsabilitate îi aparţine, afirmând că acestea nu au legătură cu persoanele invitate în cadrul ediţiilor difuzate şi că nu poate face cunoscut numele persoanelor la care se referă conţinutul întrebărilor, întrucât legislaţia îl obligă să aducă “dovezi”, în situaţia în care ar pronunţa numele acestora pe post. În ediţia din 16 febuarie 2011, au fost discutate probleme referitoare la nemulţumirile privind cheltuirea banilor publici, unele probleme cu care se confruntă pensionarii militari, precum şi modul în care este condus oraşul Alba Iulia şi judeţul Alba, în general.

Emisiunea a avut ca invitat pe dl. Simone Albani, vicepreşedinte PNL, iar prin telefon a intervenit jurnalistul Hănţulescu Ioan.

În momentul în care moderatorul a încercat să citească întrebările primite de la ascultători, în fapt, aceleaşi întrebări pe care le-a citit şi în ediţiile din 07, 09 şi 14 februarie 2011, invitatul emisiunii i-a adresat rugămintea de a nu le citi, afirmând că nu înţelege rostul lor şi că nu este de acord cu atitudinea acestuia de a le citi pe post, întrucât conţin atacuri la persoană sau jignesc persoana respectivă.

Cităm din raportul de monitorizare :

„Simone Albani : Eu ştiu şi cred că deja ştiu despre ce este vorba, lucruri pe care v-am rugat la început să nu le citiţi, din motivul că eu, în primul rând, sunt împotrivă la ceea ce citiţi ... vă spun sincer eu nu pot înţelege aceste întrebări.
Gligor Iosif : Poate o să fie vreuna două referitoare şi la dumneavoastră peste un an doi nu se ştie ...”.
Simone Albani : nu contează , eu în momentul când atac o persoană sau sau jignesc o persoană...
Gligor Iosif : ... eu nu fac la nici o persoană eu nu fac nici un atac, nu dau nici un nume ...
Simone Albani : hai să ne înţelegem un lucru, dumneavoastră aveţi o părere de cineva eu am o părere de altcineva şi aşa mai departe ...”.

După acest moment, moderatorul a insistat să citească o parte din întrebările prezentate în ediţiile din 07, 09 şi 14 februarie 2011, întrebări, ce au conţinut un limbaj injurios la adresa unor persoane, fapt de natură a le prejudicia, în mod nejustificat, dreptul la imagine.

Analizând conţinutul emisiunilor monitorizate, membrii Consiliului au constatat că acestea au fost difuzate cu încălcarea regulilor privind dreptul la imagine şi la demnitate al persoanei.

În acest sens, membrii Consiliului au constatat că, deşi potrivit normelor legale în vigoare, moderatorul avea obligaţia să nu folosească un limbaj injurios, acesta a citit, în cadrul ediţiilor difuzate, unele mesaje primite de la ascultători, formulate sub forma unor întrebări-ghicitoare ce conţineau descrieri jignitoare la adresa unor persoane cunoscute pe plan local.

De asemenea, mesajele conţineau şi acuzaţii nedovedite de natură morală şi penală la adresa acestor persoane, fapt de natură a le prejudicia, în mod nejustificat, imaginea.

Procedând astfel, radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 34 alin. (1) şi 40 alin. (3) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, astfel cum au fost preluate din Decizia nr. 187/2006 (art. 42 alin. (1) şi (4)), în vigoare la data săvârşirii faptelor, ulterior abrogată prin Decizia 220/2011, dispoziţii care dispun că orice persoană are dreptul la propria imagine, iar moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească un limbaj injurios la adresa unor persoane.

Faţă de aceste aspecte, Consiliul a apreciat că prin conduita adoptată de moderatorul emisiunii, ediţiile din 07, 09, 14 şi 16 februarie 2011 s-au desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute la art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. NEWS MEDIA S.R.L. pentru postul de radio ARDELEANUL FM şi dispune intrarea deîndată în legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul S.C. NEWS MEDIA S.R.L. pentru postul ARDELEANUL FM are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 06.00-14.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ARDELEANUL FM cu somaţie publică, întrucât în cadrul ediţiilor din 07, 09, 14 şi 16 februarie 2011 ale emisiunii „Ora adevărului”, imaginea unor persoane a fost prejudiciată, prin citirea de către moderator a unor mesaje cu caracter injurios la adresa acestora.

Potrivit normelor din legislaţia audiovizuală, orice persoană are dreptul la propria imagine, iar moderatorul are obligaţia să nu folosească un limbaj injurios.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.