Decizia nr.369 din 23 aprilie 2007

pentru reflectarea pe posturile de radio si de televiziune a referendumului privind demiterea Presedintelui României


envoyer l'article par mail title=

Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
în scopul asigurării, de către radiodifuzori, a unei informări corecte şi imparţiale a publicului în legătură cu evenimentele legate de referendumul privind demiterea Preşedintelui României,
având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 42, art. 48, art. 49, art. 52, art. 53, art. 71, art. 74 alin. (2), art. 77, art. 78 şi art. 155 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual adoptat prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de prevederile art. 8 şi art. 30 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,
în temeiul dispoziţiilor art. 10 şi art. 17 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

Decizie :

Art. 1. - Reflectarea evenimentelor legate de referendum trebuie să respecte regulile privind informarea corectă, imparţialitatea şi pluralismul de opinii din legislaţia audiovizuală.

Art. 2. - În emisiunile informative pot fi reflectate evenimente referitoare la referendum şi pot fi prezentate modalităţile tehnice de organizare şi desfăşurare a acestuia.

Art. 3. - În cadrul emisiunilor de dezbatere, punctele de vedere pro şi contra vor fi reflectate în mod egal.

Art. 4. - În cazul în care în emisiunile informative şi de dezbatere se aduc acuzaţii de ordin penal sau moral unor persoane, sau în cazul în care astfel de acuzaţii pot prejudicia imaginea unor instituţii se va difuza şi punctul de vedere al celor vizaţi.

Art. 5. - În cazul în care radiodifuzorii vor primi cereri pentru dreptul la replică sau rectificare, răspunsul la astfel de solicitări se va da în maximum 24 de ore de la data primirii lor.

Art. 6. - În temeiul obligaţiei de a informa corect publicul, până la încheierea referendumului, radiodifuzorii nu pot difuza consultări ale publicului prin intermediul sms-urilor, e-mail-urilor şi al telefoniei fixe.

Art. 7. - Anchetele făcute pe stradă nu pot fi prezentate ca fiind reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social sau etnic şi au obligaţia de a reflecta punctele de vedere aflate în divergenţă.

Art. 8. - Pe perioada campaniei pentru referendum nu pot fi difuzate clipuri publicitare care prezintă, în sens negativ sau pozitiv, un partid, un om politic sau un mesaj politic.

Art. 9. - Sondajele de opinie realizate de instituÅ£iile de specialitate pot fi difuzate în condiÅ£iile respectării regulilor din Codul de reglementare a conÅ£inutului audiovizual ; cu 24 de ore înainte de ziua de desfăşurare a referendumului ÅŸi până la închiderea votării nu pot fi difuzate sondaje de opinie.

PreÅŸedintele
Consiliului Naţional al Audiovizualului,

Ralu Filip