Decizia nr. 430 din 09.06.2011

09.06.2011


envoyer l'article par mail title=

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 9 iunie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, în baza sesizărilor înregistrate sub nr. 6538/19.05.2011 şi 6539/19.05.2011 cu privire la difuzarea pe posturile de televiziune a unui spot publicitar de promovare a produsului “vopsea lavabilă Oskar Cremă”.

Spotul are următorul conţinut :

„Un tânăr vopseşte cu trafaletul zidul unui gard. Pe fundal se aude un bărbat vorbind ruseşte. Acesta spune (traducerea din rusă) : Oare de ce toate aceste se-ntâmplă cu mine ? De tânăr se apropie un bărbat corpolent, îl prinde de umăr şi îi spune la ureche : Zice că, dacă nu termini mai repede, ne supărăm. Da ? Tânărul îşi amplifică mişcările cu trafaletul, iar bărbatul corpolent se întoarce căre rus, spunând : Imediat. Rusul, gesticulând, spune (traducerea din rusă) : Ce-i cu porcăria asta ? Să dispară de aici ! Mic. De unde a luat el că la mine e ... mic ? În acest timp, tânărul încearcă să acopere cu vopsea ceea ce este scris pe gard. Se pot citi următoarele cuvinte : „VITALI ARE MICĂ”
Voce din off : Te grăbeşti ? Oskar cremă. Dai un strat şi ai terminat.
Pe ecran este prezentată o cutie cu vopsea Oskar cremă şi titrat Dai 1 strat şi-ai terminat.
Apoi, tânărul, cu trafaletul în mână, se întoarce către bărbatul corpolent şi-l întreabă : E bine aşa ? Bărbatul, fără să spună nimic, ia mâna băiatului şi-l vopseşte cu trafaletul pe faţă şi tricou.

La acest spot publicitar există un reminder cu o durată de 10 secunde, care conţine şi scena în care bărbatul masiv ia mâna băiatului şi-l vopseşte cu trafaletul pe faţă şi tricou.

Potrivit raportului de monitorizare, spotul publicitar pentru vopseaua lavabilă Oskar Cremă a fost difuzat de posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, B1 TV, Realitatea TV, TVR1, Discovery (Antena 1 – 24.05.2011, ora 20:37 ; Antena 3 – 30.05.2011, ora 21:51 ; B1TV – 31.05.2011, ora 20:28 ; Realitatea TV – 31.05.2011, ora 19:41 ; TVR1 – 26.05.2011, ora 21:53 ; Discovery – 29.05.2011, ora 20:15).

După vizionarea celor două variante ale spotului, membrii Consiliului au constatat că acesta încalcă prevederile art. 93 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual cu raportare la dispoziţiile art. 19 lit. b) şi g) ale aceluiaşi act normativ.

Potrivit prevederilor din Codul audiovizualului invocate :

- art. 93 - Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale.
- art. 19 (1) Criteriile în funcţie de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora.

(2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii :
b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor ;
g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă ;

De asemenea, la analizarea conţinutului spotului, membrii Consiliului au ţinut cont şi de punctul de vedere al Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), transmis prin adresa nr. 7664/06.06.2011, organism care a recomandat revizuirea spotului pentru vopseaua “Oskar” difuzat pe posturile de televiziune, apreciind că acesta promovează un comportament în afara legii şi este de natură a afecta demnitatea umană.

Astfel, Consiliul a apreciat că mesajul transmis de spot este unul de natură a afecta dezvoltarea psihică şi morală a minorilor care au acces la vizionarea spotului, întrucât acesta promovează o variantă de comportament dominant, bazat pe forţă fizică (ori financiară), o violenţă psihică intrinsecă evidenţiată de situaţia de victimă a personajului „mic şi slab” atunci când este ameninţat de personajul „mare şi puternic”.

Constatând că există numeroase forme de reprezentare a violenţei, Consiliul a apreciat că spotul analizat prezintă violenţa ca un mijloc acceptabil de a rezolva conflictele, indiferent de genul lor, inclusiv conflictele inter-personale, utilizarea acesteia fiind chiar de apreciat.

Ţinând cont de faptul că adolescenţii şi copiii constituie categoria de public cea mai predispusă să îşi creeze modele comportamentale din personajele care apar pe micul ecran, în diferite ipostaze, membrii Consiliului apreciază că orice producţie audiovizuală, inclusiv publicitatea, trebuie să ţină cont de efectele pe care le poate avea asupra minorilor.

Or, un conţinut în care utilizarea violenţei fizice şi psihice ca modalitate de rezolvare a problemelor este prezentată relativ explicit şi în care personajele presupus negative şi scopul acţiunii acestora sunt prezentate într-o lumină pozitivă nu respectă principiile de protecţie a minorului prevăzute de reglementările audiovizuale.

Membrii Consiliului au mai apreciat că o astfel de publicitate este, în egală măsură, de natură a prejudicia şi dreptul la demnitate umană, întrucât, o persoană este pusă într-o situaţie degradantă, de inferioritate, umilitoare.

Or, o astfel de atitudine, precum cea promovată implicit de spoturile analizate este una contrară dispoziţiilor privind protecţia minorilor şi respectarea demnităţii umane.

Pentru aceste considerente, cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune intrarea de îndată în legalitate în privinţa spotului publicitar de promovare a produsului “OSKAR CREMĂ” derulat pe posturile de televiziune, în sensul ca acesta să fie difuzat cu respectarea principiilor de protecţie a minorului şi a demnităţii umane.