Decizia nr. 664 din 07.07.2010
07.07.2010
privind somarea S.C. TELESON S.R.L.
cu sediul în localitatea SIGHIŞOARA, str. Baraţilor nr. 18, jud. Mureş
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 07 iulie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei nr. 7737/04.06.2010, privind reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea DANEŞ, jud. Mureş, aparţinând S.C. TELESON S.R.L. Distribuitorul de servicii S.C. TELESON S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 1220.2/10.07.2007, Anexa nr. 6A/29.10.2009 pentru localitatea DANEŞ, jud. Mureş.
Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. TELESON S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului. În urma controlului efectuat de inspectorul CNA, în data de 21.06.2010, în localitatea DANEŞ, jud. Mureş, s-a constatat că în reţeaua de comunicaţii electronice aparţinând S.C. TELESON S.R.L. erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, următoarele programe : ANTENA 2, TV AS, RTL KLUB, DISCOVERY WORLD, ZONE ROMANTICA, FLN şi DISNEY CHANNEL, iar programele EXTREME SPORTS, SAT 1, RAI UNO şi AGROTV- ATV, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise.
În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice distribuitorului de servicii S.C. TELESON S.R.L. şi dispune intrarea de îndată în legalitate. În cazul în care societatea dumneavoastră nu se conformează prezentei somaţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului va aplica sancţiunea prevăzută la art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea DANEŞ, jud. Mureş, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. TELESON S.R.L. cu somaţie publică, întrucât în reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea DANEŞ, jud. Mureş a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a avea acordul CNA cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.”.