Decizia nr. 869 din 17.08.2010
17.08.2010
privind somarea S.C. LUŢĂ SATCO S.R.L.,
pentru localităţile Baldovineşti, Barza şi Bobiceşti, judeţul Olt
S.C. LUŢĂ SATCO S.R.L. C.U.I. R 13767731
Loc. PIATRA OLT Jud. Olt
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 17 august 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza sesizării înregistrate la CNA sub nr. 8403/18.06.2010, cu privire la reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Baldovineşti, Barza şi Bobiceşti, judeţul Olt, aparţinând S.C. LUŢĂ SATCO S.R.L.
S.C. LUŢĂ SATCO S.R.L. deţine avizele de retransmisie nr. A 1677/22.12.2003, Anexa din 04.01.2007 pentru localitatea Baldovineşti ; A 1678/22.12.2003, Anexa din 04.01.2007 pentru localitatea Barza ; A 1679/22.12.2003, Anexa din 04.01.2007 pentru localitatea Bobiceşti, localităţi din judeţul Olt.
Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. LUŢĂ SATCO S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.
În urma controlului efectuat de inspectorul CNA în data de 28.06.2010, în localităţile Baldovineşti, Barza şi Bobiceşti, jud. Olt, s-a constatat că în reţelele de comunicaţii electronice aparţinând S.C. LUŢĂ SATCO S.R.L. erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, următoarele programe : ACASĂ TV, SPORT.RO, ETNO TV, MUSIC MAX, NATIONAL GEOGRAPHIC, PRO TV INTERNAŢIONAL, KANAL D, TELESPORT şi AXN.
Programele TVR INTERNAŢIONAL, DDTV, N24 PLUS şi THE MONEY CHANNEL, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide sancţionarea cu somaţie publică a distribuitorului de servicii S.C. LUŢĂ SATCO S.R.L. şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
În cazul în care societatea dumneavoastră nu se conformează prezentei somaţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului va aplica sancţiunea prevăzută la art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, amendă contravenţională, a cărei limita minimă este de 10.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţelele de comunicaţii electronice din localităţile BALDOVINEŞTI, BARZA şi BOBICEŞTI, jud. Olt, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :
“Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. LUŢĂ SATCO S.R.L. cu somaţie publică, întrucât, în reţelele de comunicaţii electronice din localităţile BALDOVINEŞTI, BARZA şi BOBICEŞTI, jud. Olt, a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul C.N.A. cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.”