Decizia nr. 928 din 21.09.2010
21.09.2010
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 21 septembrie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la spotul publicitar pentru cardul „VISA", difuzat de posturile de radio KISS FM, MAGIC FM şi EUROPA FM.
Spotul are următorul conţinut :
„EA : Uite, uite iubi ce umbrelă drăguţă am găsit !
EL : Dar ai deja o umbrelă.
EA : Da, dar n-am culoarea asta. Mi-o cumpăr cu cardul meu VISA.
EL : Nu, iubito. Vreau să ţi-o cumpăr eu cu cardul meu VISA.
EA : Nu. Nu, nu. Vreau să plătesc eu cu cardul meu VISA.
Voce OFF : Toată lumea vrea să plătească cu VISA, pentru că fiecare plată e o nouă şansă de a câştiga 50.000 lei. Ai premii zilnice de 100 lei. Detalii pe w w w.visa.ro. Viaţa merge mai uşor cu VISA".
Acest spot publicitar a fost difuzat de posturile de radio, după cum urmează :
- KISS FM, în data de 06.09. 2010, la orele 07.32, 07.56 şi 09.34 ;
- EUROPA FM, în data de 06.09.2010, la ora 17.51 ;
- MAGIC FM, în data de 09.09.2010, la ora 07.56.
Analizând raportul de monitorizare şi audiind spotul publicitar pentru cardul „VISA", membrii Consiliului au constatat că acesta este difuzat cu încălcarea prevederilor art. 107, art. 114 alin. (1) lit. d) şi art. 115 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare
Potrivit dispoziţiilor invocate :
- art. 107 : „Publicitatea şi teleshoppingul trebuie să servească interesul public prin respectarea regulilor informării şi ale unei competiţii corecte".
- art. 114 alin. (1) lit. d) : „Informaţiile prezentate în spoturi publicitare sau în emisiuni de teleshopping nu trebuie să inducă în eroare publicul, direct ori prin omisiune, în privinţa condiţiilor în care sunt distribuite produsele sau sunt prestate serviciile".
- art. 115 : „Publicitatea sau teleshoppingul care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc, data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri ori de servicii disponibil, iar dacă oferta specială nu a început încă, data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice".
Membrii Consiliului au constatat că spotul nu respectă regulile informării şi ale unei competiţii corecte, întrucât transmite un mesaj incomplet cu privire la posibilitatea câştigării premiilor la care se face referire în conţinutul spotului respectiv.
Astfel, aşa cum este formulat enunţul, difuzat în finalul spotului, potrivit căruia „...fiecare plată e o nouă şansă de a câştiga 50.000 lei", induce ideea potrivit căreia ori de câte ori o persoană va achita cu cardul VISA o operaţiune economică, acesta va avea posibilitatea să câştige suma respectivă.
În realitate, potrivit regulamentului postat pe site-ul interro_liens_callback, premiul în valoare de 50.000 lei constituie marele premiu, care se acordă prin tragere la sorţi, deci nu aşa cum se sugerează în spot.
De asemenea, în spot se fac referiri şi la acordarea unor premii, acordate zilnic, în valoare de 100 de lei. Nici cu privire la aceste premii, în spot nu sunt precizate condiţiile în care pot fi câştigate şi în ce număr se acordă zilnic.
Conform informaţiilor postate pe site-ul indicat în spot, aceste premii în valoare de 100 lei, oferite zilnic, se acordă tot prin tragere la sorţi, fiind în număr de 30.
Membrii Consiliului au constatat că aceste menţiuni esenţiale şi care ar fi fost de natură să ofere publicului o informaţie corectă şi completă nu se regăsesc în conţinutul spotului difuzat de posturile de radio.
Sub acest aspect, Codul audiovizualului prevede că publicitatea trebuie să servească interesul public prin respectarea regulilor informării şi ale unei competiţii corecte, iar informaţiile prezentate în spoturi publicitare nu trebuie să inducă în eroare publicul, direct ori prin omisiune, în privinţa condiţiilor în care sunt distribuite produsele sau sunt prestate serviciile.
Cu privire la spotul pentru cardul ,VISA", Consiliul a mai constatat că acesta încalcă şi dispoziţiile art. 115 din Codul audiovizualului, în sensul că în spot nu se specifică faptul că se referă la o promoţie şi nici perioada în care este valabilă aceasta ori data la care încetează.
Astfel, deşi de pe site-ul interro_liens_callback rezultă că promoţia ,,Cu VISA poţi câştiga 50.000 lei’’ se desfăşoară în perioada 01 septembrie - 17 octombrie 2010, în cadrul spotului nu se face nicio menţiune despre acest fapt, fiind încălcată obligaţia prevăzută de Codul audiovizualului.
Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului consideră că difuzarea spotului publicitar pentru cardul ,,VISA’’ a fost făcută cu încălcarea regulilor unei informări corecte şi complete a publicului, fiind de natură să prejudicieze interesele consumatorilor.
În consecinţă, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune, în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, intrarea de îndată în legalitate în privinţa spotului pentru cardul „VISA", în sensul respectării regulilor de difuzare a publicităţii în audiovizual.