Revista Presei CNA, 8 Noiembrie 2010

08.11.2010


envoyer l'article par mail title=

OPINII

Testamentul lui Adrian Păunescu
de Cristian Tudor POPESCU
Gândul

« Nu mă iubeşti, domnule Popescu ». Aceste cuvinte, spuse cu tristeţe, chiar cu durere de poet, au fost momentul de vârf al întâlnirii mele cu Adrian Păunescu. După articolele aspre pe care le-am scris la adresa lui în anii ’90, cel mai dur fiind acela legat de moartea tinerilor la cenaclul Flacăra pe stadionul din Ploieşti, în loc să-mi răspundă cu lovituri sub centură, cum e obiceiul pe la noi, a încercat să mă seducă. Ne-am întâlnit de câteva ori, am vorbit, am făcut emisiuni de televiziune memorabile împreună. Citeşte tot articolul.


„Asasinii“ lui Adrian Păunescu
De Grigore Cartianu
Adevărul

Adrian Păunescu a plecat în lumea celor drepţi aşa cum, probabil, nici nu spera : înconjurat de o emoţie uriaşă.

Este exact ceea ce a căutat el toată viaţa şi pentru care şi-a sacrificat odihna, sănătatea, pe alocuri şi credibilitatea. Căci şi compromisurile sale cu regimul ceauşist au fost determinate de nevoia organică de a electriza masele, de a fi lăsat să magnetizeze mulţimile, de a se hrăni cu energia lor. Citeşte tot articolul.


Cultura pe sticlă/ Ce importăm
de Cezar PAUL-BĂDESCU
Dilema veche

Duminica trecută, toate emisiunile de ştiri au ţinut să ne informeze că „românii ştiu să se distreze de helăuin“. Mă-nnebunesc după generalizările astea şi mai ales după formula „românii ştiu să se distreze“, pentru că nu pot să nu mă gîndesc la ştiinţa în acest domeniu a celor peste 20 de milioane de conaţionali ai mei, cu mic, cu mare. Mi le închipui, desigur, inclusiv pe mămăile îmbrobodite de la ţară cum ţopăie ca apucatele, toate, pe muzicile lui Ucigă-l toaca ! şi cum se unduiesc languros pe lîngă vampiri şi pe lîngă moroi... In hell we trust cu toţii – ca tot românul imparţial. Citeşte tot articolul.


Iubiți-vă ca frații !
de Petre BARBU
Dilema veche

Nu s-au certat niciodată în vreun talk-show TV. Conflictele n-au ajuns în tribunale. S-au rezolvat amiabil. Nu există o prietenie ostentativă, dar nici o ură de moarte. Moartea n-are ce căuta în această relaţie. Pentru că, este evident, dacă presa ar muri într-o noapte (este un scenariu SF), lumea publicităţii n-ar mai avea suportul material (televiziune, presă scrisă, radio, Internet) pentru ca reclamele sale să atingă publicul vizat. Publicitarii, în această situaţie, şi-ar lipi mesajele de promovare şi sloganurile pe uşile WC-urilor publice, locurile cu cea mai mare audienţă. Citeşte tot articolul.


Cultura urii în online-ul sud-est european
Autori : Alexandra Scherle / Cristian Ştefănescu
Redactor : Petre M. Iancu
Deutsche Welle

Europa de Sud-Est are o cultură politică vie, colorată şi dusă, deseori, în ritmuri de polemică. O polemică ajungând, însă, deseori, până la jigniri şi atacuri la persoana adversarului. Internetul este oglinda cea mai bună a acestei stări de fapt. Actorii scenei politice şi publice sunt de multe ori, ţinta unor atacuri de ură furibundă. O chestie care de multe ori este şi rentabilă.

Un cuib de viespi bântuie Europa de Sud-Est : roiul înjurătorilor de profesie de pe internet. Citeşte tot articolul.


Articol cu acelaşi subiect :

EDITORIALUL EVZ : Cât timp o să ne mai urâm ?
Autor : Horia Ghibuţiu


DIVERSE

« Oprah Winfrey Show », ultimul sezon în SUA şi România
de Anca Simionescu
Evenimentul zilei

De astăzi, postul autohton începe difuzarea celei de-a 25 ediţii a cunoscutei emisiuni, la scurt timp după lansarea din Statele Unite.

A început numărătoarea inversă până la finalul "The Oprah Winfrey Show“. De astăzi, Euforia TV difuzează cel de-al 25-lea sezon şi ultimul al show-ului moderat de una dintre cele mai influente femei din lume. De luni până vineri, de la ora 23.00, spectatorii se vor bucura de ultimele 18 luni ale emisiunii. Citeşte tot articolul.