Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 17.02.2022

17.02.2022


envoyer l'article par mail title=


Întrunit în ședința publică din data de 17.02.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice câte o somație publică următoarelor posturi :

- România TV deoarece în cadrul emisiunii „Special” , ediția din 22.10.2021, nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 40 alin. (4) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform cărora „Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea”. În timpul emisiunii, invitatul Gelu Vișan a intervenit susținând faptul că ministrul sănătății, în calitate de actor politic, a gestionat intenționat criza sanitară într-un mod deficitar, acest fapt determinând, în opinia domniei sale, scăderea capitalului simbolic al PNL ;

- Taraf TV pentru că, la difuzarea emisiunii „Câștigați Acum”, postul a încălcat prevederile art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului, conform cărora „Concursurile interactive pot fi difuzate în cadrul programelor audiovizuale numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii : (…) b) sunt inserate numai în programe educative şi de divertisment sau sunt difuzate ca emisiuni-concurs” (monitorizare : edițiile din 25, 27.12.2021 ; 08, 15.01.2022).

În aceeași ședință, Consiliul a decis să emită o decizie de intrare în legalitate în privința spotului aferent campaniei de promovare a produsului „MOLEKIN Imuno” difuzat cu încălcarea prevederilor art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului, potrivit cărora „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare” (perioada monitorizată : 03-09.01.2022).

Biroul Informare și Relații Publice