Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 21.06.2022

21.06.2022


envoyer l'article par mail title=

Sancțiuni
- amenzi : 25.000 de lei – News România ; 10.000 de lei – Nașul TV ;
- somație publică : Antena Stars

Întrunit în ședința publică din 21.06.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a autosesizării și a decis să aplice următoarele sancțiuni :
- amendă de 25.000 de lei postului News România (fost eSTRADA TV) pentru nerespectarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, la difuzarea emisiunilor : „România unită” din 23.12.2021 (reluată în data de 26.12.2021), „Starea de veghe”, edițiile din 07 și 21.01.2022 și „România informată”, edițiile din 09 și 21.01.2022.
- amendă de 10.000 de lei postului Nașul TV, deoarece edițiile din 11 și 26.01.2022 ale emisiunii „Să vorbim despre tine” au fost difuzate cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, ale art. 64 alin. (1) lit. a) și ale art. 40 alin. (4) și (5) din Codul audiovizualului ;
- somație publică postului Antena Stars pentru că nu a ținut cont de dispozițiile art. 32 alin. (2) și nici de cele ale art. 45 alin. (1) din Codul audiovizualului, la difuzarea emisiunii „Acces direct” din 17.01.2022.

Biroul Informare și Relații Publice


Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire :

Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002

Art. 3 - (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Decizia Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare

Art. 32 - (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private, aşa cum acestea sunt recunoscute şi ocrotite de Codul civil ; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri şi nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conţinutul programului, prevăzută la art. 3 al Legii audiovizualului.

Art. 40 - (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea. (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Art. 45 - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire.

Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii ; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.