Comunicat de presă

17.12.2009


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţa publică din data de 17.12.2009, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au analizat raportul de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate şi au decis să sancţioneze, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, postul de televiziune OTV cu o amendă în cuantum de 10.000 de lei. În ediţia emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din data de 04.12.2009, s-a difuzat un fragment din filmul documentar „Kapitalisme-notre recette secrete” realizat de postul de televiziune Arte, fără acordul producătorului. Radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 26 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, care stipulează că : „Difuzarea unei opere cinematografice se poate face numai în perioadele anume prevăzute în contractele încheiate cu deţinătorii drepturilor de autor.”

Pe baza raportului Serviciului de Inspecţie pentru posturile de televiziune din teritoriu, Consiliul a sancţionat, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, următoarele posturi :

Tele 2 Drobeta Tr. Severin – amendă în cuantum de 5.000 de lei. În emisiunea „Ediţie specială”, din data de 24.11.2009, moderatorul a încălcat dispoziţiile art. 42, alin. 1, 3, 4, Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (3) Realizatorii emisiunilor au obligaţia să respecte dreptul persoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin ; stăruinţa moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să ajute publicul să-şi formeze o opinie corectă.(4) Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane.) ;

Datina TV Drobeta Tr. Severin - somaţie publică. În emisiunea de ştiri difuzată în data de 25.11.2009, la orele 19:00, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 71, alin 1, lit. a din Codul CNA ((1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii : a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică ;)

Kiss FM Lugoj – decizie de somare cu intrare în legalitate pentru spotul publicitar „Actualitatea” ;

TELE M IAŞI – somaţie publică. În ediţiile emisiunii „Martor incomod”, din 9.09.2009 şi 7.10.2009, radiodifuzorul a încălcat prevederile privind discriminarea pe considerente de etnie, respectiv art. 46 din Codul CNA şi art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002 („Art. 40 -Este interzisă difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală.”) ;

TELE – KRANTZ S.R.L. – somaţie publică pentru încălcarea prevederilor Deciziei nr.36 din 22 ianuarie 2008 privind obligaţia distribuitorilor de servicii de programe de a aduce la cunoştinţa publicului sancţiunile aplicate de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, membrii Consiliului au aprobat solicitarea de licenţă prin reţele de telecomunicaţii pentru Televiziunea Suceava.

Serviciul Comunicare şi Relaţii cu Publicul