Decizia nr. 449 din 22.08.2013

28.08.2013


envoyer l'article par mail title=

privind respingerea solicitărilor de reanalizare a cererii de prelungire a licenţei audiovizuale formulată de S.C. IMPACT FM S.R.L.

S.C. IMPACT FM S.R.L.
Suceava, B-dul George Enescu, nr. 4, Bl. E67, Sc. B, ap. 2

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 22 august 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat solicitările înregistrate sub nr. 8421/30.07.2013 şi 8421rev/09.08.2013 prin care S.C. IMPACT FM S.R.L. cere reanalizarea cererii de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale, înregistrată la CNA sub nr. 7630/04.07.2013, respinsă de Consiliu în şedinţa publică din data de 30 iulie 2013.

Analizând cele două solicitări de reanalizare, inclusiv documentaţia ce le-a însoţit, Consiliul a apreciat că argumentele aduse de petent în susţinerea lor nu sunt de natură să modifice situaţia de fapt şi de drept avută în vedere în data de 30 iulie 2013, dată la care a fost au fost exprimate voturile iniţiale cu privire la prelungirea licenţei audiovizuale nr. R 411/24.11.2003, cu modificările ulterioare, deţinută pentru difuzarea serviciului de programe IMPACT FM în Suceava/Gura Humorului, pe frecvenţa 90,40 MHz.

Decizia Consiliului la momentul respectiv a fost fundamentată pe criteriile pentru prelungirea licenţei audiovizuale reglementate de Decizia 277/2013 şi a avut în vedere inclusiv faptul că la data solicitării prelungirii licenţei audiovizuale existau neconcordanţe cu privire la frecvenţa radioelectrică terestră prevăzută în licenţa de emisie eliberată, în baza licenţei audiovizuale, pentru difuzarea serviciului de programe.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Consiliului au decis respingerea cererilor de reanalizare a cererii de prelungire a licenţei audiovizuale formulate de S.C. IMPACT FM S.R.L.