-* Antena 3 – emisiuni de ştiri difuzate pe data de 27.11.2008 – reclamaţia nr.17700/28.11.2008 de la d-na Elena Udrea, candidat PD-L
Membrii Consiliului au constatat că au fost încălcate prevederile art. 42, 58, 59, 71 şi 78 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual privind dreptul persoanei la propria imagine, acordarea dreptului la replică, asigurarea informării corecte şi regulile pe care radiodifuzorii trebuie să le respecte în cadrul emisiunilor cu caracter informativ.
C.N.A. a decis în şedinţa de ieri, 27.11.2008 acordarea dreptului la replică doamnei Elena Udrea, candidat PD-L, pentru acuzaţiile aduse în ştirea “Promisiuni nerespectate”, difuzată în zilele de 25 şi 26.11.2008 de Antena 3.
Dreptul la replică nu a fost acordat în condiţiile prevăzute de lege, postul Antena 3 fiind sancţionat în consecinţă.
În urma vizionării şi a discuţiilor s-a propus sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 5.000 lei şi acordarea dreptului la replică în termen de 24 de ore. Propunerea a fost votată cu 7 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (d-na Cristina Trepcea).
Adresă de răspuns către reclamant.
-* Adresa nr.17518/25.11.2008 de la Tele M Botoşani – Contestaţie cu privire la sancţionarea postului cu somaţie publică.
Contestaţia a fost respinsă în unanimitate. Adresă de răspuns.
-* RTT Braşov – contestaţie cu privire la sancţionarea postului cu somaţie publică.
Contestaţia a fost respinsă şi Consiliul a hotărât sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 2.500 lei pentru dezechilibru în emisiunile de ştiri şi de dezbatere.
-* Bucovina TV Suceava – reclamaţiile: nr.17485/25.11.2008 de la PRM, Filiala Suceava; nr.17247/20.11.2008 de la dl. Băişanu Alexandru.
Consiliul a hotărât în unanimitate sancţionarea postului cu somaţie publică şi acordarea dreptului la replică domnului Băişanu.