privind respingerea contestaţiei formulate de S.C. UPC ROMÂNIA S.R.L împotriva Deciziei C.N.A. nr. 644/03.11.2011 .

S.C. UPC ROMÂNIA S.R.L. Şoseaua Nordului nr. 62D, sector 1, BUCUREŞTI

Întrunit în sedinţa publică din data de 14 decembrie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie contestaţia formulată de S.C. UPC ROMÂNIA S.R.L. împotriva Deciziei CNA nr. 644/03.11.2011 prin care această societate a fost sancţionată cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Analizând motivele pentru care se solicită revocarea deciziei contestate, membrii Consiliului au apreciat că acestea sunt nefondate şi nu sunt de natură a atrage revocarea deciziei, pentru considerentele care urmează :
 În scopul asigurării protecţiei minorilor, legiuitorul român a instituit la art. 39 din Legea audiovizualului norme de reglementare cu privire la difuzarea şi retransmiterea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora.
 Dispoziţiile invocate au fost emise în concordanţă cu prevederile Directivei 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 martie 2010 - Directiva serviciilor mass-media audiovizuale.

Această Directivă prevede la cap. VIII « Protecţia minorilor în cadrul transmisiilor de televiziune », art. 27 :
 "(1) Statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a garanta că emisiunile de televiziune difuzate de către posturile de televiziune aflate sub jurisdicţia lor nu cuprind programe cu potenţialul de a afecta în mod grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programe care cuprind pornografie sau violenţă nejustificată.
 (2) Măsurile stabilite la alineatul (1) se extind şi asupra altor programe care prezintă probabilitatea de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, cu excepţia cazurilor în care prin programarea emisiunilor la anumite ore sau prin orice măsuri tehnice se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.
 (3) Mai mult, în cazul în care astfel de programe sunt transmise într-o formă necodată, statele membre trebuie să asigure faptul că programele respective sunt precedate de un avertisment acustic sau identificate printr-un simbol vizual prezent pe toată durata acestora.

Aşadar, în scopul asigurării protecţiei minorilor, legiuitorul comunitar a impus statelor membre să ia măsuri adecvate pentru ca programarea unor emisiuni ce conţin pornografie să fie difuzate astfel încât să se asigure că, în situaţii normale, minorii aflaţi în zona de transmisie nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Aceste norme au fost corelate şi cu dreptul fundamental la libertatea de expresie, astfel cum a fost stabilit în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, scopul unor astfel de măsuri, cum ar fi utilizarea sistemelor de control parental sau a etichetării programelor, fiind necesar pentru asigurarea unui nivel adecvat de protecţie a dezvoltării mentale şi morale a minorilor. În aplicarea prevederilor art. 39 din Legea audiovizualului, Consiliul a emis norme de reglementare cu privire la protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe, norme prevăzute la Titlul II din Codul audiovizualului.

Astfel, Codul audiovizualului prevede la art. 21 lit. f) că programele 18+ (programe pentru adulţi) fac parte din categoria programelor interzise minorilor, filme şi emisiuni pornografice al căror scop principal este prezentarea în detaliu a actului sexual, a modalităţilor de satisfacere a dorinţeor sexuale sau programe în care se prezintă un act sexual real, indiferent de modalitatea de filmare.

Potrivit art. 27 alin. (2) din acelaşi Cod, astfel de programe nu pot fi retransmise de către distribuitorii de servicii decât în intervalul orar 1.00-5.00, codat, în cadrul unor pachete opţionale special dedicate adulţilor, în sistem analogic, sau restricţionat prin intermediul unui sistem de control parental, în sistem digital. Or, petenta nu a respectat aceste norme impuse de legislaţia audiovizuală, care au ca scop asigurarea protecţiei minorilor, reglementări care nu pot constitui mijloace alternative sau cumulate cum în mod greşit susţine, întrucât, în localităţile menţionate în decizia de sancţionare a retransmis servicii de programe pentru adulţi, în sistem digital, în afara intervalului orar prevăzut de lege.

Afirmaţia potrivit căreia un act normativ cu putere inferioară nu poate amenda sau completa un act normativ cu putere superioară (Legea audiovizualului) este nefondată, întrucât, potrivit art. 17 din Legea audiovizualului, Consiliul a fost autorizat să emită în aplicarea dispoziţiilor legii, decizii cu caracter de norme de reglementare. În lumina acestor prevederi, Consiliul a emis norme de reglementare cu privire la protecţia minorilor, apărarea demnităţii umane, exercitarea dreptului la replică, asigurarea informării corecte şi a pluralismului, la responsabilităţile culturale ale furnizorilor de servicii media audiovizuale, precum şi cu privire la comunicările audiovizuale comerciale şi noncomerciale, norme materializate în conţinutul Codul audiovizualului.

Întrucât, prevederile art. 39 alin. (1) din Legea audiovizualului interzic în mod imperativ difuzarea de programe care conţin pornografie, considerate ca programe ce pot afecta grav dezvoltarea mentală şi morală a copiilor, cu atât mai mult distribuitorii de servicii au obligaţia de a respecta această normă în cadrul programelor pe care le retransmit, ca măsură de protecţie a copiilor. Prin urmare, Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual nu reprezintă o supra-reglementare, astfel cum în mod eronat susţine petenta, ci a fost emisă în aplicarea legii, ca urmare a îndeplinirii funcţiilor şi atribuţiilor cu care a fost învestit Consiliul.

Susţinerea potrivit căreia “UPC România foloseşte două nivele de codare, al doilea nivel corespunzând restricţiilor impuse de control parental, impunerea unei restricţii suplimentare referitoare la intervalul orar de difuzare fiind o măsură care încalcă prevederile legii”, este nereală, întrucât potrivit raportului de monitorizare, la data controlului, programele pentru adulţi retransmise în unele localităţi au fost incluse în pachetul opţional, putând fi vizionate de orice categorie de public, inclusiv de către copiii, pe parcursul întregii zile, ceea ce atestă faptul că acestea nu erau retransmise în intervalul orar 1.00-5.00, codat şi nici prin intermediul unui sistem de control parental, astfel încât minorii aflaţi în zona de difuzare să nu le poată vedea.

Prin urmare, legiuitorul român a transpus în mod corect reglementările din Directiva serviciilor mass-media audiovizuale, ca măsură de protecţie a copiilor, astfel că petenta, dacă apreciază că dispoziţiile art. 27 din Codul audiovizualului sunt nelegale, are posibilitatea de a contesta în instanţă acest act normativ.
 În consecinţă, membrii Consiliului consideră că decizia contestată este legală şi întemeiată, întrucât fapta a existat, actul fiind emis cu respectarea tuturor condiţiilor de legalitate prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002.
 Faţă de aceste argumente, în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului respinge contestaţia ca fiind neîntemeiată.