Întrunit în şedinţă publică în data de 03 noiembrie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare - întocmit de direcţia de specialitate - pentru posturile de televiziune centrale care au mediatizat, în perioada 16 – 21.10.2011, accidentul rutier în care a fost implicat realizatorul TV Şerban Huidu. Monitorizarea a avut în vedere, în special, respectarea art. 41 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual care prevede că “(1) Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza: a) imagini ale persoanei aflate în situaţia de victimă, fără acordul acesteia; b) imagini ale persoanei fără discernământ sau decedate, fără acordul familiei” şi a art. 45 din Cod care stipulează faptul că “(1) Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire. (2) În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii”. Ţinând cont de abaterile de la prevederile legislative mai sus-menţionate, Consiliul a hotărât sancţionarea cu somaţie publică a posturilor de televiziune OTV (s-a reţinut şi art. 33 din Codul CNA), B1 TV (s-a reţinut şi art. 40 alin. 3 din Codul CNA), Antena 1, Antena 3 şi Realitatea TV.
Pe baza raportului Serviciului Inspecţie privind reţelele CATV din teritoriu (întocmit ca urmare a reclamaţiilor), pentru încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare (“Distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”), art. 82 din Legea audiovizualului (principiul must carry) şi/sau art. 27 alin. 3 (referitor la Serviciile de programe 18+), Consiliul a decis să sancţioneze următoarele societăţi: