Consiliul Superior al Magistraturii
_ Consiliul Național al Audiovizualului
30 iunie 2016
Comunicat de presă
privind întâlnirea reprezentanţilor CSM cu membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului
În cursul zilei de azi, 30 iunie 2016, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţi ai CSM şi ai CNA, în cadrul şedinţei Comisiei nr.2 - Eficientizarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi a instituţiilor coordonate, parteneriatul cu instituţiile interne şi societatea civilă, coordonată de domnul judecător Marius Badea Tudose, membru ales.
Din partea CNA au participat la această întrevedere domnul Răsvan Popescu, vicepreşedinte şi domnii Valentin Alexandru Jucan şi Gabriel Tufeanu, membri CNA.
La întâlnire au participat, din partea CSM, domnul judecător Mircea Aron, preşedinte, doamna procuror Luminiţa Palade, vicepreşedinte şi membrii Comisiei nr. 2 a CSM.
Întrevederea s-a desfăşurat în temeiul Protocolului de colaborare încheiat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului la data de 17 noiembrie 2011, în scopul informării reciproce şi a identificării perspectivelor de actualizare a Protocolului, în contextul adoptării, de dată recentă, a Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale şi a pronunţării, la data de 9 iunie 2016, a hotărării în cauza Popovi c. Bulgariei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Dezbaterea s-a axat asupra elementelor de noutate aduse de cele două documente de referinţă privind asigurarea protecţiei dreptului la propria imagine, la viaţa privată şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie a persoanelor aflate în stare de reţinere sau arest şi a vizat, în principal, o primă evaluare a eficienţei mecanismelor instituţionale existente la momentul actual în raport cu textele menţionate, respectiv îmbunătățirea acestora.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media
Adresa CSM: Bucureşti, Str. Calea Plevnei, Nr.141, Sector 6,
_ Fax: 021/3116936, Web: www.csm1909.ro
Adresa CNA: Bucureşti, Bd. Libertăţii nr.14, sector 5,
_ Fax: (004)021-305.53.54 Tel./fax: (004)021-305.53.56
_ www.cna.ro TelVerde : 0.800.888.555 e-mail : cna@cna.ro