_ NOUL COD DE REGLEMENTARE A CONȚINUTULUI AUDIOVIZUAL INTRĂ ÎN VIGOARE: UN INSTRUMENT ADAPTAT EREI DIGITALE ȘI PROVOCĂRILOR INFORMAȚIONALE ACTUALE
_ Începând de astăzi, 7 august 2025, intră în vigoare noul Cod de Reglementare a Conținutului Audiovizual, adoptat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) prin Decizia nr. 573/2025. Acesta reprezintă cea mai amplă actualizare legislativă din ultimul deceniu în domeniul audiovizualului, adaptându-se noilor realități tehnologice, sociale și informaționale.
_ Modificări și noutăți esențiale în noul Cod:
_ 1. Extinderea domeniului de aplicare
_ o Noul Cod de reglementare a conținutului audiovizual reflectă extinderea competențelor CNA, în linie cu modificările legislative adoptate prin transpunerea Directivei (UE) 2018/1808 privind serviciile mass-media audiovizuale în Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare;
_ o Codul se aplică în continuare programelor difuzate de posturile TV și radio, serviciilor media audiovizuale la cerere (video-on-demand), dar și serviciilor care își distribuie conținutul audiovizual prin platforme de partajare a materialelor video, dacă acestea se află sub jurisdicția României;
_ o Prin aceste modificări, se creează un cadru coerent de reglementare care oferă același nivel de protecție și responsabilitate în mediul digital, precum în televiziune sau radio.
_ 2. Introducerea de termeni-cheie noi
_ o Sunt definite clar concepte precum:
_ ▪ Dezinformare – cu intenție și impact negativ;
_ ▪ Informare incorectă – neintenționată dar cu efecte dăunătoare;
_ ▪ Conținut ilegal – instigare la ură, terorism, pornografia infantilă etc.;
_ ▪ Creator de conținut online – persoană cu răspundere editorială;
_ ▪ Conținut dăunător – frică, teroare, violență nejustificată.
_ 3. Consolidarea protecției minorilor
_ o Interdicții mai stricte privind difuzarea de imagini sau declarații ale minorilor în contexte sensibile.
_ o Condiții clare pentru participarea minorilor în programe media.
_ o Obligativitatea restricționării accesului la conținut potențial nociv pentru minori, inclusiv în online.
_ 4. Etichetare și avertismente clare
_ o Obligația de a semnaliza conținutul sensibil prin mesaje de tip:
_ ▪ „Atenție! Acest material poate afecta dezvoltarea minorilor”;
_ ▪ „Informațiile din acest program nu au bază științifică”;
_ ▪ „Acest program este o ficțiune” (pentru reality show-uri cu elemente de regie).
_ 5. Accesibilitate digitală
_ o Toți furnizorii trebuie să asigure, treptat, accesul persoanelor cu dizabilități (prin subtitrare, limbaj mimico-gestual, audiodescriere etc.).
_ 6. Reguli clare privind conținutul publicitar
_ o Publicitatea pentru jocuri de noroc este reglementată mai strict: restricții orare, interzicerea adresării către minori, limitări privind promovarea agresivă.
_ o În cazul suplimentelor alimentare, se interzic afirmațiile înșelătoare sau prezentarea acestora ca alternative la tratamente medicale.
_ 7. Reglementarea mesajelor de interes public
_ o Codul recunoaște și reglementează mesajele de interes public ca formă distinctă de comunicare media.
_ o Exemple de mesaje de interes public reglementate:
_ ▪ Campanii privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului (ex. prevenirea discursului instigator la ură);
_ ▪ Prevenirea consumului de droguri sau alcool în rândul minorilor;
_ ▪ Informări privind sănătatea publică sau protecția mediului;
_ ▪ Alerta răpire minor – sistem național de difuzare în cazuri de dispariție.
_ o Sunt stabilite reguli privind marcarea lor, separarea de conținutul editorial sau comercial, și condițiile de difuzare.
_ 8. Combaterea dezinformării
_ o Codul oferă bază legală pentru sancționarea conținuturilor care răspândesc dezinformare, protejând spațiul public informațional fără a limita libertatea de exprimare.
_ 9. Promovarea operelor europene
_ o Obligații sporite pentru serviciile media audiovizuale la cerere (video-on-demand) de a include și de a le evidenția corespunzător, contribuind astfel la sprijinirea producției locale și a diversității culturale.
_ 10. Coreglementare – un nou principiu de lucru
_ o Se deschide posibilitatea parteneriatelor între CNA și industrie (platforme, creatori, societate civilă) pentru asigurarea respectării obiectivelor de interes public prin mecanisme moderne de autoreglementare asistată.
_ Noul Cod CNA răspunde nevoii urgente de modernizare a cadrului legal audiovizual, într-o perioadă marcată de transformări tehnologice, riscuri informaționale și așteptări sporite din partea societății.
_ El este, deopotrivă, un instrument împotriva abuzurilor și un cadru clar de reglementare pentru exercitarea responsabilă a libertății de exprimare. Este un Cod pentru vremuri noi – aliniat la standardele europene, la Carta Drepturilor Fundamentale a UE și la valorile democratice pe care CNA le apără activ.
_ Noul Cod nu restrânge libertatea de exprimare, ci oferă mecanisme clare pentru a o proteja de abuzuri și derapaje. Este un instrument prin care CNA pune ordine acolo unde riscurile informaționale scapă de sub control – fie că vorbim de conținut online, platforme video sau televiziune.
Pentru CNA, echilibrul între libertate de exprimare și responsabilitate nu este opțional – este esențial. Și tocmai de aceea, vom continua să reglementăm cu fermitate, fără excese, dar fără ezitare, în interesul publicului și al unei democrații funcționale.
_ TEXTUL NOULUI COD ESTE ATAȘAT PREZENTULUI COMUNICAT
_ Serviciul Comunicare și Relații Publice