Logo vertical color

Footer Information

CNA Consiliul Național al Audiovizualului Logo
Ședințele publice ale CNA pot fi urmărite accesând link-ul Ședințe CNA
FacebookInstagramYoutube
2025 CNA. All rights reserved

Contact

cna@cna.roTel : +40 (0)21 305 5350Fax : +40 (0)21 305 5354/56Bd. Libertatii nr.14, Sector 5, 050706, Bucuresti, Romania.Inspectori teritorialiMembrii ConsiliuluiSesizări

Sesizări

Sesizări privind un post Radio / TVSesizări operatori de cabluSesizări conținut internet
Powered by Nerds.sh
Politici de confidențialitateTermeni & CondițiiHartă Site
  1. Acasă
  2. COMUNICARE
  3. Comunicate de presă
  4. Comunicat de presă. Ședința din 02.10.2014, sancțiuni - posturi locale

Comunicat de presă. Ședința din 02.10.2014, sancțiuni - posturi locale

Publicată în data de: 02.10.2014

Întrunit în şedinţă publică, după analiza rapoartelor de monitorizare întocmite de Serviciul Inspecţie ca urmare a mai multor sesizări primite în perioada februarie – iunie 2014, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis aplicarea următoarelor sancţiuni:

_ - amendă în cuantum de 15.000 de lei postului eMaramureş din Baia Mare pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completăril ulterioare [„(1) Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului. (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”] şi ale art. 40 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual („În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.”);

_ - amendă în cuantum de 10.000 de lei postului Hora TV din Zalău pentru încălcarea prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea audiovizualului („Se interzic teleshoppingul pentru produsele medicamentoase care intră sub incidenţa autorizaţiei de punere pe piaţă, prevăzută la titlul XVII, cap. III, secţiunea 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi teleshoppingul tratamentelor medicale”) şi a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Codul audiovizualului („Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping pentru medicamente şi tratamente medicale sau suplimente alimentare prezentate sau recomandate de personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive ori de alte persoane, care, datorită celebrităţii lor, pot încuraja consumul acestor produse sau tratamente.”);

_ - somaţie publică postului Halley TV din Borşa pentru încălcarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completăril ulterioare, conform cărora „difuzarea serviciului de programe poate începe după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală”;

_ - somaţie publică postului Topall TV din Roman pentru încălcarea art. 58 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului [art. 54 „(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)”];

_ - somaţie publică postului TL+ din Baia Mare pentru nerespectarea art. 32, art. 33 alin. (1) şi art. 47 alin. (2) din Codul audiovizualului (art. 32 „(1) Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor. (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată. (3) Dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat”; art. 33 „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.”; art. 47 „(2) Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.”);

_ - somaţie publică postului Argeş TV pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul
Ai nevoie de clarificări? Contactează-ne