Întrunit în ședința publică din data de 01.10.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice o amendă de 5.000 de lei postului România TV pentru nerespectarea dispozițiilor art. 43 alin. (1), (2) și aleart. 82 alin. (1) lit. b) din Decizia CNA nr. 573 din 25 iunie 2025 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, în vigoare din 07.08.2025 (fost art. 40 alin. (1), (2) și art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia CNA nr. 220 din 24 februarie 2011, în vigoare până la 06.08.2025), la difuzarea emisiunilor „Cutia neagră” din 08.08.2025 și „Știri și dezbateri” din 04.08.2025. Titluri afișate: „ONG-urile Rezist, contracte dubioase de la Bruxelles”, „Scandal uriaș cu ONG-urile reziștilor din România”, „Banii publici tocați pe propaganda mincinoasă”.
În aceeași ședință, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru:
materiale care încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, potrivit cărora „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”
o Facebook
- Valentina Stoica – reel cu de 3 minute cu mesajul: Doar ”ADEVARUL” / ”Deșteaptă-te ROMÂNE din somnul cel de moarte” „Cereți control „PSIHO” simplu./ Ascultațiu până la final, IMPORTANT!!!;
- Grup public – Ford focus piese vanzari si cumpărări - serie de imagini (reel) cu un camion încărcat cu saci, in jurul căruia se află câteva persoane și jandarmi. Peste acestea se suprapune vocea Dianei Șoșoacă, cu comentarii precum: „Voturile aruncate, frate. Uitați-vă cum jandarmii păzesc hoția frate și toate infracțiunile, că de-aia nu vor renumărare a voturilor. Totul s-a furat. Uitați-vă cu ce e transportat, cu un camion neinscripționat într-o clădire neinscipționată. Nu e respectată legea, nu e respectat absolut nimic. Uitați-vă puțin, fraților, uitați-vă, fraților cum se fură voturile”;
- Lilieana Privel, Sorina Petronela Buburuz, Elena Gheorghe, Mihai Lasca - imagini cu coloane de vehicule militare și texte care sugerează intrarea României în război;
- Lilieana Privel - montaj audio-video cu fotografia lui Raed Arafat și textul inserat „Unde ești vierme? Te-ai ascuns cu toți banii de la pandemie”, „Câți oameni ai omorât”;
- SmedoChannel - un video cu durata de 14 secunde care prezintă un avion aterizând, având fundal muzical de alertă și textul afișat: „Șoc și groază!! AVION GIGANT PLIN OCHI DE homosexuali aterizează la Otopeni”;
- Kovacs Valer – materialul cu titlul "Oare a spus din suflet "Hristos a înviat" sau a fost doar propagandă electorală? La final, nu vom lua nimic cu noi și rămân în urmă doar faptele bune făcute pentru societate”. Materialul a fost identificat și pe contul cu aceeași denumire de pe TikTok;
- Andrei Mureșan – informații false despre o așa-zisă amendă de până la 10.000 euro din partea Uniunii Europene pentru utilizarea apei din fântâni. Acestea au fost identificate și pe contul de TikTok al acestui utilizator;
materiale care încalcă prevederile art. 52 alin. (1) din Decizia CNA nr. 573 din 25 iunie 2025 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform cărora „Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologetică, negarea și/sau ducerea în derizoriu a regimurilor totalitare, nazist și comunist, a autorilor crimelor și abuzurilor acestor regimuri, precum și denigrarea victimelor acestora”.
o Facebook
- Florina Vornicu - reel distribuit din platforma TikTok cu comentariul: „Au fost dușmanii sistemului corupt de atunci și care a rămas la fel sau poate mai rău !!!”. Clipul video are o durată de 1 minut și 37 de secunde și conține o succesiune de imagini de arhivă de la înmormântarea lui Corneliu Zelea Codreanu.
o YouTube
- Contul Adrian Păcuraru, material audio video cu durata de 2 ore, 11 minute și 34 secunde, cu titlul: „Gică Manole despre Corneliu Zelea Codreanu”. În acest caz, Consiliul a decis și transmiterea unei adrese către Parchetul General.
materiale care încalcă prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din din Legea audiovizualului, conform cărora „Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii aflaţi în jurisdicţia României nu trebuie să conţină: a) incitări la violenţă sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe considerente precum sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă, orientare sexuală sau boală cronică contagioasă ori necontagioasă”.
o Facebook
- Maria Marin - clip audio video realizat cu inteligența artificială, în care foștii candidați la alegerile prezidențiale din mai 2025 sunt loviți, pe ecran fiind afișat „Dăm cu ei de pământ la alegerile din luna mai pentru bătaia de joc pe care au făcut-o!”;
o Threads
- Alex Nick (alex.nick.jungle) mesajul video al unei persoane care vrea condamnarea la moarte a celor care l-au susținut financiar pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din acest an.
Menționăm că pentru un material identificat pe contul ind.of.transylvania (platforma TikTok), CNA a decis sesizarea Parchetului. În acest material se fac afirmații precum: „Vinitură, o să-ţi aduci aminte că noi ăștia din Transilvania nu vorbim degeaba. (...) Avem peste 2 milioane și jumătate de oameni care vor chestia asta, dacă nu mai bine de 5. Deci 70-80% din populația Transilvaniei vor independența. (...)”; „Nu ne prea intereseaza de Romania ta, pentru ca România nu a existat, draga”.
Serviciul Comunicare și Relații Publice
Prevederi ale legislației audiovizuale la care facem referire:Decizia nr. 573 din 25 iunie 2025 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, în vigoare din 07.08.2025Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în vigoare până la data de 06.08.2025Art. 43 (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate într-un timp rezonabil înainte de emisiune, informate cu privire la tema emisiunii/subiect şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.Art. 82 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.Art. 40 (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate într-un timp rezonabil înainte de emisiune, informate cu privire la tema emisiunii/subiect şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.