Sancțiuni:
amenzi de 50.000 de lei și 10.000 de lei – România TV
somație publică: România TV
Întrunit în ședința publică din data de 04.12.2024, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis să aplice postului România TV următoarele sancțiuni:
_ - amendă de 50.000 de lei pentru modul în care a fost abordat subiectul privind decesul omului de afaceri Silviu Prigoană. În emisiuni difuzate în perioada 12-18.11.2024, România TV a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și dispozițiile art. 45 alin. (1) și art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare al conținutului audiovizual. Printre titlurile afișate: „Regia pregătită de fiii lui Prigoană pentru ceremonia secretă”; „Rudele și prietenii lui Prigoană fac scandal cu copiii” (14.11.2024); „Scandal pe averea, copiii și înmormântarea lui Prigoană”; „Averea fabuloasă a lui Prigoană, cine are cifrul la seif” (15.11.2024); „Copiii mei sechestrați de niște psihopați!”; „Adriana Bahmuteanu spulberă misterul morții lui Prigoană”; „Scandalul deschiderii seifului cu degetul lui Prigoană” (18.11.2024);
_ - amendă de 10.000 de lei pentru emisiuni de știri din 17, 18, 19 și 22.11.2024 în care nu au fost respectate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și nici cele ale art. 64 alin. (1) lit. a), b) din Codul audiovizualului. Titluri afișate: „Tocmeală de ultima oră dintre Iohannis-Lasconi-Soros, eliminarea lui Simion, jocul lui Iohannis și a lui Soros” (17.11.2024) „Soros dă asaltul final, bătălia pentru România”; „Candidata lui Soros, campioana habarniștilor”; „Legăturile dintre Lasconi și Soros, de ce o vrea la Cotroceni” (22.11.2024);