_ • Amenzi: 100.000 de lei – România TV; 50.000 de lei – Realitatea Plus
_ Întrunit în ședința publică din data de 06.12.2024, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis să aplice următoarele sancțiuni:
_ - amendă de 100.000 de lei postului România TV pentru emisiuni informative și de dezbatere difuzate în perioada 29 - 30.11.2024 și 04.12.2024, în cadrul cărora nu au fost respectate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și nici dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. b), alin. (3) dinCodul de reglementare al conținutului audiovizual. Printre titlurile afișate: 29.11.2024: „Jaf și hoție pentru Lasconi după metoda Clotilde”; „Furt masiv după vizita lui Lasconi la Ambasada Franței” („Știrile România TV”, ora 10:00); „Operațiunea Lasconi, pusă la cale cu ajutorul lui Coldea”; („Știrile România TV”, ora 11:00; „Șefii de secții recunosc că au mutat voturi la Lasconi”; Fraude și nereguli la vot, ce au găsit în sacii lui Lasconi” („Știrile România TV”, ora 15:00); „Surse: Cinci ofițeri STS săltați de acasă și duși la audieri”; „Surse: Procurorii anchetează furturile Elenei Lasconi”; („Știrile România TV”, ora 23:00). Titluri 30.11.2024: „Coldea și rețeaua lui, implicați în scandalul tabletelor, oamenii lui Coldea infiltrați ca operatori în secții de vot”; „Dezvăluiri de ultimă oră din ancheta fraudării alegerilor”; „Simpatizanții USR, infiltrați ca operatori de tablete” („Ro în 60 de minute”, ora 20:00). Titluri 04.12.2024:„Fiica Elenei Lasconi, la Moscova unde a câștigat USR”; „Dovada admirației din familia Lasconi față de Rusia”.
_ - amendă de 50.000 de lei postului Realitatea Plus pentru nerespectarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 64 alin. (1) lit. a) șib) din Codul de reglementare al conținutului audiovizual în cadrul unor emisiuni difuzate în perioada 29 - 30.11.2024. Printre afirmațiile din emisiuni se regăsesc: Anca Alexandrescu: „Doamna Lasconi... mamă, cică, băi, a făcut performanță la Câmpulung. Anul ăsta, însă a fost ocupată cu altceva, să se pregătească pentru campania electorală. Și ce să vezi? Zero lei fonduri europene. Hai... Nu, haideți să vedeți, că mi-au trimis oamenii de acolo revoltați... revoltați... cu documente... Hai să vedem cât de performantă a fost doamna Lasconi la Câmpulung anul ăsta, nu în altă perioadă”; Gelu Vișan, invitat: „Și atunci au dat ordin sâmbătă noaptea să fie votată Lasconi. Ordinul de acum dat de Bolojan... și Stoica este în echipa lui Bolojan... în viitoare echipă a lui Bolojan... i s-a promis loc... ordinul este să nu-l scoată pe Nicolae Ciucă, care este pe locul întâi la Senat și să voteze doar lista de la Camera Deputaților.” („Culisele statului paralel”, 29.11.2024); Ionela Arcanu (moderator „Ediție specială Breaking News”): „Bomba finalului de an. Realitatea Media va fi partener în ceea ce înseamnă mult așteptata întâlnire dintre Călin Georgescu-Kennedy Jr., față în față cu Tucker Carlson, jurnalistul american. Așadar, Realitatea, în data de 5 decembrie, va fi partener media la acest eveniment extrem, extrem de important (29.11.2024).
_ Serviciul Comunicare și Relații Publice
_ Prevederi ale legislației audiovizuale la care facem referire:
_ Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare
_ Art. 3 - (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
_ Decizia CNA nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
_ Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. (3) În cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a căror credibilitate nu este suficient verificată, se va menţiona explicit acest fapt.