Logo vertical color

Footer Information

CNA Consiliul Național al Audiovizualului Logo
Ședințele publice ale CNA pot fi urmărite accesând link-ul Ședințe CNA
FacebookInstagramYoutube
2026 CNA. All rights reserved

Contact

cna@cna.roTel : +40 (0)21 305 5350Fax : +40 (0)21 305 5354/56Bd. Libertatii nr.14, Sector 5, 050706, Bucuresti, Romania.Inspectori teritorialiMembrii ConsiliuluiSesizări

Sesizări

Sesizări privind un post Radio / TVSesizări operatori de cabluSesizări conținut internet
Powered by Nerds.sh
Politici de confidențialitateTermeni & CondițiiHartă Site
  1. Acasă
  2. COMUNICARE
  3. Comunicate de presă
  4. Comunicat de presă - ședința publică a CNA din 13.01.2026

Comunicat de presă - ședința publică a CNA din 13.01.2026

Publicată în data de: 13.01.2026

Întrunit în ședința publică din data de 13.01.2026, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să sancționeze următoarele posturi:

  •  Realitatea Plus cu somație publică pentru emisiunea „Culisele statului paralel” din 05.12.2025, difuzată cu încălcarea prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) și b), precumși ale art. 83 lit. f) din Codul audiovizualului. Printre titlurile ediției: „Tupeu bolojanist: Ilie sărăcie lasă întrebarea în aer și fuge”; „Bolojan e contracronometru, nu răspunde la toate întrebările”; „Bolojan se preface că nu se teme de moțiunea de cenzură”. Afirmații ale invitatului Dumitru Coarnă: „…el știe extrem de bine și de clar că are un plan de distrugere a României și a românilor. Știe lucrul ăsta și de aceea fuge de presă (…). Nu, eu spun altfel. Spun că ei au sarcină ca România să fie fără apă, fără hrană, fără energie”; „Uitați-vă ce se întâmplă! Bolboci, nivel foarte scăzut, Paltinul, golit aproape complet. Pucioasa, colmatat, golit. Măneciu, golire începută. Râușor Câmpulung Muscel, golire începută. Vidraru, golit aproape complet. Asta este subminarea economiei naționale”;

  • Antena 3 CNN cu somație publică pentru ediția din 25.10.2025 a emisiunii „De-a viața ascunselea”, în cadrul căreia nu au fost respectate dispozițiile art. 29 alin. 1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 [„Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise”]. Titluri afișate: „Dan Hanganu despre uleiul de cânepă ozonificat care a uimit lumea”; „Dan Hanganu: Am obținut primul CBD ozonificat din lume,” „Dan Hanganu despre miracolul regenerării gingiilor în parodontoză”.  

 

În aceeași ședință, după analizarea rapoartelor întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru încălcări ale legislației audiovizuale privind informarea corectă, incitarea la violență sau la ură, manifestări rasiste/xenofobe, apologia regimurilor totalitare, după cum urmează:

  • materiale audiovizuale care încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului [„Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”], identificate pe platformele:

TikTok - 1 material postat pe contul Ucraineanu. Consiliul a reținut în acest caz și încălcarea prevederilor art. 51 alin. (2) din Codul audiovizualului);

Facebook - 2 materiale identificate pe conturile Mirela Ionescu și ร้านจินดามณีพระเครื่อง (pentru materialul postat pe acest cont, Consiliul a decis sesizarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică și a Poliției Române);

  • materiale audiovizuale care încalcă prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului [„Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii aflaţi în jurisdicţia României nu trebuie să conţină : a) incitări la violenţă sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe considerente precum sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă, orientare sexuală sau boală cronică contagioasă ori necontagioasă”] :

TikTok  1 material postat pe contul gabara190

  • materiale audiovizuale care încalcă prevederile art. 51 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual [„Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”], identificate pe:

TikTok  1 material postat pe contul Ilie Cornea (postarea încalcă și dispozițiile art. 52 alin. (1) din Cod - „Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologetică, negarea și/sau ducerea în derizoriu a regimurilor totalitare, nazist și comunist, a autorilor crimelor și abuzurilor acestor regimuri, precum și denigrarea victimelor acestora”).

Textele integrale ale Deciziilor de sancționare și ale Ordinelor de a acționa împotriva conținutului ilegal vor fi disponibile pe site-ul oficial al CNA, www.cna.ro, în secțiunea dedicată, după redactare și după comunicarea acestora către părțile vizate.

 

Serviciul Comunicare și Relații Publice

 

Prevederi ale legislației audiovizuale la care facem referire:

Decizia nr. 573 din 25 iunie 2025 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, în vigoare din 07.08.2025

Art. 82 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință. 

Art. 83 - În emisiunile de știri și dezbateri, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele reguli: (...) f) în enunțarea unor ipoteze sau a unor relații de cauzalitate privind producerea unor eventuale catastrofe sau a altor evenimente cu impact major și/sau care riscă să producă panică, să se solicite și punctul de vedere al autorității publice abilitate, precum și al unui specialist în domeniul relevant.

 

Ai nevoie de clarificări? Contactează-ne