Întrunit în ședința publică din data de 14.01.2020, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate și a decis să aplice câte o somație publică posturilor:
_ - Nașul TV, deoarece nu a respectat prevederile art. 40 alin. (1) și (5) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual la difuzarea ediției din 27.11.2019 a emisiunii „Nașul special” [„(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (...) (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.”];
_ - Mozi+, pentru că, în data de 18.10.2019, la difuzarea filmului „Logan”, radiodifuzorul nu a ținut cont de prevederile art. 20 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual [„În clasificarea producţiilor audiovizuale de ficţiune furnizorii de servicii media audiovizuale se vor ghida şi după clasificarea stabilită de producător sau, dupăcaz, după cea în care producţia de ficţiune a fost difuzată în alte ţări, evitând încadrarea cel mai puţin restrictivă, în situaţia în care aceasta este singulară”].
De asemenea, membrii Consiliului au hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate în privința spotului TV aferent campaniei de promovare a produsului Lacalut White & Repair, deoarece a fost difuzat fără a fi respectate dispozițiile art. 83 din Codul audiovizualului, potrivit cărora: „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română” (perioada monitorizată: 30.09 - 06.10.2019).