_ Decizii de intrare în legalitate:
_ Megagen, Help Net, Magnevie Kids, Groupama, NN/Vrei să-ți protejezi sănătatea? și Intimohelp gel
_ Întrunit în ședința publică din data de 16.07.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare și a hotărât să emită decizii de intrare în legalitate pentru spoturile publicitare aferente campaniilor de promovare pentru:
_ - Megagen – MEGAGEN, BLUE DIAMOND - 15 SEC, deoarece încalcă prevederile art. 93 alin. (1) și ale art. 101 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual (monitorizare: posturi TV în perioada 12-18.05.2025);
_ - Help Net – HELP NET, ZENTINOR, SUDOCREM, 31.05 - 10 SEC, pentru că nu respectă prevederile art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului (monitorizare: posturi TV în perioada 12-18.05.2025);
_ - NN / Vrei să-ți protejezi sănătatea? – NN ASIGURARI DE SANATATE, REGINA MARIA, CADOU, deoarece nu respectă prevederile art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului (monitorizare: posturi TV în perioada 02-08.06.2025);
_ - Magnevie Kids – MAGNEVIE KIDS, CLASA, NOU - 20 SEC, pentru încălcarea{ prevederilor art. 29 alin. (2) lit. b) din} Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor şi, în special: (...) b) să nu încurajeze în mod direct minorii să îşi convingă părinţii sau pe alte persoane să cumpere bunurile ori serviciile care fac obiectul publicităţii” (monitorizare: posturi TV în perioada 02-08.06.2025);
_ - Groupama – cele două variante GROUPAMA, CUPLU - 30 SEC și GROUPAMA, CUPLU, V.O.- 15 SEC nu respectă prevederile art. 102 alin. (1) din Codul audiovizualului, conform cărora „Este interzisă publicitatea care nu este conformă cu dispoziţiile legale” (monitorizare: posturi TV în perioada 02-08.06.2025);
_ - Intimohelp gel vaginal – spotul publicitar difuzat de postul Radio ZU în data de 26.05.2025 nu respectă prevederile art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului.
_ Serviciul Comunicare și Relații Publice
_ Prevederi ale legislației audiovizuale la care facem referire:
_ Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
_ Art. 93 - (1) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
_ Art. 101 - Este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului ori îl instigă să renunţe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile.