Întrunit în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a hotărât să emită decizii de intrare în legalitate în privința următoarelor spoturi difuzate de posturi de televiziune, aferente unor campanii de promovare a produselor:
• ViperFlexin (spot de teleshopping) pentru încălcarea dispozițiilor art. 93 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora: „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare” (monitorizare: 03.01.2019);
• e.on (spot publicitar), la difuzarea căruia nu au fost respectate dispozițiile art. 102 alin. (1) din Cod (monitorizare 21-27.01.2019). Conform art. 102 (1)„Este interzisă publicitatea care nu este conformă cu dispoziţiile legale.”
În aceeași ședință, ca urmare a analizării rapoartelor întocmite de Direcția Control și Digitalizare, CNA a decis să aplice câte o somație publică următorilor radiodifuzori:
• RADIOTELEVIZIUNEA TRANSILVANIA SRL/ RTT/ BRAŞOV pentru nerespectarea prevederilor art. 69 alin. (1) din Codul audiovizualului, potrivit cărora: „În programele de ştiri radiodifuzorii trebuie să asigure o prezentare echilibrată a reprezentanţilor puterii şi opoziţiei, ţinând cont de ponderea partidelor parlamentare, de importanţa temelor aflate în dezbatere şi, după caz, de reprezentarea partidelor la nivel local.” Raportul a cuprins ediții ale emisiunii„Jurnal RTT” (perioada monitorizată 26.11.2018-07.12.2018);
• SC RTS SEVERIN SRL/RADIOTELEVIZIUNEA SEVERIN/Șimian/Mehedinţi pentru că, la difuzarea știrii „ din cadrul emisiunii „” din 05.02.2019, s-au încălcat dispozițiile din , conform cărora: ”;