Întrunit în ședința publică din data de 31.08.2021, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate și a hotărât să emită decizii de intrare în legalitate pentru spoturile aferente campaniilor de promovare a produselor:
_ - Taffix, difuzat cu nerespectarea dispozițiilor art. 93 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (monitorizare: post Pro TV în perioada 19-25.07.2021);
_ - Ceaiul Dr. Ming, prezentat ca supliment alimentar în emisiunea de teleshopping „Alo Shop” difuzată de postul Antena Stars în data de 18.07.2021 (interval orar 15:17–15:32) fără a se ține cont de prevederile art. 120 alin. (3) și ale art. 133 alin. (1) din Codul audiovizualului.
Totodată, ca urmare a analizării solicitărilor de eliberare a deciziilor de autorizare, constatând încălcări ale prevederilor art. 20 alin. (5) din Decizia CNA nr. 277/2013, membrii Consiliului au hotărât să aplice șase somații publice următoarelor societăți:
_ - A.G. Radio Holding SRL pentru posturile Magic FM din Cluj-Napoca, Kiss FM din Constanța, Magic FM din Oradea, Kiss FM din Sibiu și Magic FM din Târgu-Mureș;
_ - Canet Radio SRL - pentru postul Rock FM din București.
Biroul Informare și Relații Publice
Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire:Decizia Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare_ Art. 93 - (1) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare._ Art. 120 - (3) Nu se vor atribui alimentelor proprietăţi pe care acestea nu le posedă._ Art. 133 - (1) Publicitatea şi teleshoppingul la produsele şi tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să includă avertizarea, sonoră şi scrisă: "Consultaţi medicul înainte de a urma dieta."Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilităţii şi de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale_ Art 20 - (5) „În cazul serviciilor de programe cu difuzare terestră, decizia de autorizare audiovizuală va fi eliberată în termen de 30 de zile de la data depunerii la CNA a documentelor de autorizare modificate corespunzător de către ANCOM. Radiodifuzorul are obligaţia de a depune la CNA documentele modificate de ANCOM, în maximum 30 de zile de la data eliberării acestora”.