Întruniţi în şedinţa publică din data de 01.06.2010, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis aplicarea următoarelor sancţiuni:
• Somaţie publică postului Radio 21, care în mai multe ediţii (din perioada martie-mai 2010) ale emisiunii „Fabrica DeMentă” a difuzat o serie de farse care au făcut referire la viaţa privată a unui cunoscut solist de muzică de uşoară. Radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 42 alin. 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, referitor la dreptul oricărei persoane la propria imagine, şi pe cele ale art. 36 alin. 1 şi alin. 5 din Codul CNA, care stipulează că „nu pot fi difuzate emisiuni de divertisment, gen (...) farse, care au ca obiect viaţa privată.”;
• Decizie de somare cu intrare în legalitate postului Kiss TV pentru difuzarea videoclipului muzical „Mandala” al formaţiei Fly Project. Consiliul a constatat încălcări ale prevederilor art. 16 din Codul C.N.A., cu privire la criteriile generale de care titularii de licenţă trebuie să ţină cont în clasificarea producţiilor audiovizuale, printre care „psihologia personajelor şi reperele morale pe care aceastea le oferă copiilor sau adolescenţilor”, coroborate cu cele ale art. 28 din Codul C.N.A., care precizează faptul că „(1) Producţiile şi videoclipurile muzicale bazate pe violenţă fizică, psihică ori sexuală sau care folosesc un limbaj vulgar ori licenţios pot fi difuzate doar cu respectarea criteriilor de clasificare şi a restricţiilor orare de difuzare.” Conform raportului de monitorizare videoclipul a fost difuzat în data de 22.05.2010, imaginile fiind nepotrivite în raport cu ora de difuzare (17:08);
pentru societăţile , ,