Logo vertical color

Footer Information

CNA Consiliul Național al Audiovizualului Logo
Ședințele publice ale CNA pot fi urmărite accesând link-ul Ședințe CNA
FacebookInstagramYoutube
2025 CNA. All rights reserved

Contact

cna@cna.roTel : +40 (0)21 305 5350Fax : +40 (0)21 305 5354/56Bd. Libertatii nr.14, Sector 5, 050706, Bucuresti, Romania.Inspectori teritorialiMembrii ConsiliuluiSesizări

Sesizări

Sesizări privind un post Radio / TVSesizări operatori de cabluSesizări conținut internet
Powered by Nerds.sh
Politici de confidențialitateTermeni & CondițiiHartă Site
  1. Acasă
  2. COMUNICARE
  3. Comunicate de presă
  4. COMUNICAT - În atenția tuturor radiodifuzorilor care vor reflecta campania electorală

COMUNICAT - În atenția tuturor radiodifuzorilor care vor reflecta campania electorală

02.11.2014

Publicată în data de: 02.11.2014

Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte că reflectarea desfăşurării votării, în cadrul programelor informative din ziua de 2 noiembrie 2014, este permisă în condiţiile păstrării secretului votului şi neinfluenţării intenţiilor de vot ale electoratului.

În perioada de după încheierea votării, 2 noiembrie 2014, ora 21.00, şi până la data când, potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională aduce la cunoştinţă publică ziua votării pentru turul doi de scrutin, este interzisă difuzarea emisiunilor specifice campaniei electorale, fiind aplicabile dispoziţiile generale ale Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Codului audiovizual adoptat prin Decizia CNA nr. 220/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în special cele în materia asigurării informării corecte şi a pluralismului.

Potrivit Legii nr. 370/2004, campania electorală pentru al doilea tur de scrutin începe de la data când s-a adus la cunoştinţă publică organizarea unui nou tur de scrutin. În termen de două zile de la deschiderea campaniei electorale, birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, împreună cu reprezentanţii serviciilor publice de radio şi televiziune şi cu participarea candidaţilor au obligaţia să stabilească calendarul pentru desfăşurarea acesteia la serviciile publice de radio şi televiziune şi repartizarea timpilor de antenă.

De asemenea, reamintim radiodifuzorilor, care şi-au declarat intenţia de a reflecta campania electorală pentru alegerea Preşedintelui României, obligaţia de a transmite Consiliului, {cel târziu până la data de 7 noiembrie 2014, anexa 2 a Deciziei CNA nr. 528/11.09.2014, în formă reactualizată} (la adresa de e-mail: cna@cna.ro sau la numărul de fax: 021.305.53.54). Acest document trebuie transmis Consiliului Naţional al Audiovizualului, în cazul în care va exista un nou tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în data de 16 noiembrie 2014.

_ Bucureşti,
_ 02.11.2014
_ Nr. 12828

Ai nevoie de clarificări? Contactează-ne