_ cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
_ CUI R 1599030pentru postul de televiziune ANTENA 1
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 12 februarie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, cu privire la filmele de lung metraj difuzate în perioada 15-31 ianuarie 2009, de postul de televiziune ANTENA 1.
Postul de televiziune ANTENA 1 aparţine radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. (licenţa audiovizuală nr. TV 012.1/25.01.1993, decizia de autorizare nr. 025/14.06.1994 şi reautorizare nr. 025-1/14.06.1994).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 18 lit. d) şi ale art. 22 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 18 lit. e) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare raportate la prevederile art. 16 alin. (3) lit. b), c), e) şi k).
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1), producţiile audiovizuale prevăzute la art. 18 lit. d) se difuzează numai în intervalul orar 22.00-06.00 şi vor fi însoţite permanent de semnul de avertizare „15”.
Conform prevederilor art. 22 alin. (1), producţiile audiovizuale prevăzute la art. 18 lit. e) se difuzează numai în intervalul orar 24.00-06.00 şi vor fi însoţite de semnul de avertizare “18”.
Art. 16 din Codul audiovizualului reglementează criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe, criterii care au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora. Lit. b), c), e) şi k) ale articolului prevăd următoarele criterii:
- lit. b): utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor;
- lit. c): modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică sau angoasă;- lit. e): numărul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;- lit. k): calitatea şi tipologia limbajului.