Logo vertical color

Footer Information

CNA Consiliul Național al Audiovizualului Logo
Ședințele publice ale CNA pot fi urmărite accesând link-ul Ședințe CNA
FacebookInstagramYoutube
2025 CNA. All rights reserved

Contact

cna@cna.roTel : +40 (0)21 305 5350Fax : +40 (0)21 305 5354/56Bd. Libertatii nr.14, Sector 5, 050706, Bucuresti, Romania.Inspectori teritorialiMembrii ConsiliuluiSesizări

Sesizări

Sesizări privind un post Radio / TVSesizări operatori de cabluSesizări conținut internet
Powered by Nerds.sh
Politici de confidențialitateTermeni & CondițiiHartă Site
  1. Acasă
  2. DECIZII de sancționare
  3. Decizia nr. 343 din 10.03.2009

Decizia nr. 343 din 10.03.2009

privind somarea S.C. TV SIRIUS S.R.L. - pentru postul TELE 2 - nu a început difuzarea serviciului de programe TELE 2 în localitatea Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, în cel mult 30 de zile de la obținerea deciziei de autorizare audiovizuală.

Publicată în data de: 10.03.2009
privind somarea S.C. TV SIRIUS S.R.L.
_ cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Traian nr. 85, (corp B), bl. C1, jud. Mehedinţipentru postul TELE 2

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 10.03.2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie adresa înregistrată la CNA sub nr. 3339/05.03.2009, prin care radiodifuzorul S.C. TV SIRIUS S.R.L. a solicitat prelungirea cu 7 zile a perioadei de începere a emisiei serviciului de programe TELE 2, în localitatea Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi.

Radiodifuzorul S.C. TV SIRIUS S.R.L. deţine licenţa audiovizuală nr. TV-C 387/18.03.2008 şi decizia de autorizare nr. 1570.0/05.02.2009 eliberată la 05.02.2009 pentru localitatea Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi.

Luând act de solicitarea radiodifuzorului din adresa sus-menţionată, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. TV SIRIUS S.R.L. a încălcat prevederile art. 16 din Decizia nr. 403/2005 privind aprobarea procedurii şi condiţiilor de acordare a licenţei audiovizuale şi a procedurii de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuală.

Potrivit dispoziţiilor invocate, difuzarea serviciului de programe trebuie să înceapă în cel mult 30 de zile de la obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală.

În fapt, prin adresa înregistrată la C.N.A. sub nr. 3339/05.03.2009, radiodifuzorul a solicitat prelungirea cu 7 de zile a termenului de începere a difuzării serviciului de programe TELE 2 pentru localitatea Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, motivând că, datorită unor neînţelegeri între S.C. TV SIRIUS S.R.L. şi S.C. RDS & RCS S.A., în urma cărora i-a fost retrasă frecvenţa, se află în imposibilitatea de a emite în termen de 30 de zile de la data eliberării deciziei de autorizare audiovizuală.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului consideră că radiodifuzorul S.C. TV SIRIUS S.R.L. nu şi-a respectat obligaţia legală prevăzută de dispoziţiile art. 16 din Decizia nr. 403/2005, în sensul că nu a început difuzarea serviciului de programe TELE 2 în localitatea Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, în cel mult 30 de zile de la obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute la art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. TV SIRIUS S.R.L. pentru postul TELE 2 din Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi şi dispune intrarea în legalitate în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei decizii, în sensul respectării obligaţiilor din domeniul audiovizualului, în condiţiile stabilite prin licenţa audiovizuală.

Ai nevoie de clarificări? Contactează-ne