_ cu sediul în SIBIU, str. Rotarilor nr. 1, jud. Sibiu
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 19 martie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie privind reţeaua de cablu din localitatea ALĂMOR, jud. Sibiu aparţinând S.C. LED COMMUNICATIONS S.R.L.
Distribuitorul de servicii S.C. LED COMMUNICATIONS S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 0783.1/15.11.2007 pentru localitatea ALĂMOR, jud. Sibiu.
Analizând raportul întocmit de inspectorul teritorial al C.N.A., membrii Consiliului au constatat că S.C. LED COMMUNICATIONS S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) şi ale art. 82 alin.(1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 181/2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.
Conform art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de telecomunicaţii are obligaţia să includă în oferta sa, serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România.
În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 23.01.2009, în localitatea Alămor, jud Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. LED COMMUNICATIONS S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată, programele PRO CINEMA şi SPORT 1, iar programele: TVR CULTURAL, ANTENA 2, DD TV, EUFORIA LIFESTYLE TV, KISS TV, MTV, N 24, NAŢIONAL TV, REALITATEA TV, TELESPORT, TV EVENIMENT, U TV, AXN, CARTOON NETWORK/TCM, DISCOVERY CHANNEL, NATIONAL GEOGRAPHIC, VH 1, VIASAT HISTORY, FASHION TV, EUROSPORT şi EUROSPORT 2, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
În baza aceluiaşi raport de control, membrii Consiliului au constatat că S.C. LED COMMUNICATIONS S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât distribuitorul de servicii nu retransmite programul TVR CULTURAL, în localitatea Alămor, judeţul Sibiu.