_ Sascut, Str. Fagului nr. 477, jud. Bacăupentru localitatea Podu Turcului, judeţul Bacău
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 1 iunie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza sesizării înregistrate la CNA sub nr. 5641/26.04.2010, cu privire la reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea Podu Turcului, judeţul Bacău, aparţinând S.C. ALPERA S.R.L.
Distribuitorul de servicii S.C. ALPERA S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A1892.2/03.05.2007, Anexa nr. 7 din 02.02.2010 pentru localitatea Podu Turcului, judeţul Bacău.
Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. ALPERA S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar un program, deşi înscris în oferta aprobată de Consiliu, nu era retransmise.
Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.
În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A., în data de 06 mai 2010, în localitatea Podu Turcului, judeţul Bacău, s-a constatat faptul că în reţeaua de comunicaţii electronice aparţinând S.C. ALPERA S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii de programe aprobată, următoarele programe: MINIMAX, HBO, DISCOVERY WORLD, N24 PLUS, DIGI SPORT, NATIONAL GEOGRAPHIC, GSP TV, TRINITAS TV şi VIDEOTEXT, iar programele TVR CULTURAL, TVR3, TVR INFO, TVR INTERNAȚIONAL, TV5 MONDE, DDTV, ETNO TV, PARTY TV şi ZONE REALITY, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
La controlul efectuat în localitatea menţionată mai sus, s-a mai constatat că distribuitorul de servicii S.C. ALPERA S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu a înscris în oferta de programe şi nu retransmite programele TV5, TVR3, TVR Info şi TVR Cultural, deşi are această obligaţie în virtutea dispoziţiilor legale menţionate anterior.