-S.C. TELECAV S.R.L.
Str. 22 Decembrie nr. 8
Loc. CAVNIC Jud. Maramureş
-Întrunit în şedinţă publică în ziua de 27 septembrie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea Cavnic, judeţul Maramureş, reţea aparţinând S.C. TELECAV S.R.L.
Distribuitorul de servicii S.C. TELECAV S.R.L. deţine avizul de retransmisie
nr. A 6617/29.05.2007, Anexa din data de 29.05.2007, pentru localitatea Cavnic, judeţul Maramureş.
-Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că distribuitorul de servicii S.C. TELECAV S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
-Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.
-Oferta de servicii de programe pentru care distribuitorul S.C. TELECAV S.R.L. a obţinut aprobarea Consiliului la data 29.05.2007 cuprinde 36 de programe.
-În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 10.08.2012, în localitatea Cavnic, judeţul Maramureş, s-a constatat că în această reţea de comunicaţii electronice aparţinând distribuitorului de servicii S.C. TELECAV S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu, următoarele programe: TELECAV (program tip videotext), RTL KLUB, DISCOVERY CHANNEL, SPORT.RO, EUROSPORT, TV2, MINIMAX, NATIONAL GEOGRAPHIC, CREDO TV, PRO TV INTERNATIONAL, DOLCESPORT 1, EUROSPORT 2, AXN SCIFI, FILM BOX, AXN, FILM+, MUZSIKA TV, COOL TV şi DISNEY CHANNEL.
Programele TVR INTERNAŢIONAL, DDTV, TARAF TV şi HALOZAT TV, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise în această reţea. -De asemenea, membrii Consiliului au constatat că distribuitorul de servicii S.C. TELECAV S.R.L. a încălcat şi prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu a inclus în ofertă şi nu retransmite programelor TVR CLUJ şi TV5, în localitatea Cavnic, judeţul Maramureş.