În perioada 19 - 25.04.2010 au fost monitorizate emisiuni de divertisment transmise de posturile de televiziune: Antena 1; Prima TV; B1 TV; Kanal D; TVR 1; Pro TV; OTV; Naţional TV; Antena 2; Acasă TV.
N.B. Acest raport de monitorizare, în care sunt transcrise fragmente din emisiunile monitorizate de CNA, conţine expresii care pot fi considerate ofensatoare.
Întruniţi în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010, membrii Consiliului au analizat şi raportul de monitorizare privind emisiunile "Acces direct" şi "Observator" difuzate de postul Antena 1 în perioada 17 - 28.05.2010.
*Rapoartele de monitorizare prezentate au semnalat posibile încălcări ale legislaţiei şi au stat la baza discuţiilor din cadrul Consiliului.În urma analizării rapoartelor şi a vizionării/ascultării secvenţelor semnalate, Consiliul poate constata sau nu încălcarea legislaţiei audiovizuale.N.B. Nu tot ce e semnalat în aceste rapoarte constituie şi încălcarea legislaţiei audiovizuale.În urma analizării rapoartelor de monitorizare şi a vizionării imaginilor, Consilul a decis:
_ - Antena 1 - obligarea de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare.
_ - B1 TV – somaţie publică,
_ - Kanal D – amendă în cuantum de 10.000 de lei,
_ - Antena 2 – somaţie publică
_ - OTV – amendă în cuantum de 5.000 de lei.