Decizia nr. 1004 din 25.11.2009
25.11.2009

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. ANTENA 3 S.A.
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
C.U.I. R15971591
pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 25 noiembrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat reclamaţiile nr. 16873/20.11.2009 şi nr.16939/23.11.2009, de la Partidul Democrat Liberal, prin care acesta sesizează faptul că postul de televiziune Antena 3 nu acordă acces reprezentanţilor săi în dezbaterile pe care le organizează în cadrul emisiunilor electorale sau ne-electorale, precum şi raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la emisiunile de dezbateri electorale şi neelectorale, difuzate de postul de televiziune ANTENA 3, în perioada 18 - 20 noiembrie 2009, perioadă în care s-a desfăşurat şi campania electorală a candidaţilor pentru alegerea Preşedintelui României.
Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005).
Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României precum şi art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii :
a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului ;
b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor ;
c) imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant.
Conform dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului :
"(1) În programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii :
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică."
Consiliul a analizat reclamaţiile depuse, precum şi raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la prezenţa în cadrul emisiunilor de dezbatere electorală şi neelectorală difuzate de postul de televiziune ANTENA 3 în perioada 18-20 noiembrie 2009 şi a constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile din legislaţia audiovizuală privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României.
Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a reflectat campania electorală a candidaţilor cu respectarea principiilor echităţii, echilibrului şi imparţialităţii, reglementate de dispoziţiile art. 3 din Decizia CNA nr. 853/2009.
Potrivit acestor dispoziţii, toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului, în condiţiile unei prezentări echilibrate şi echitabile.
Art. 26^1 din Legea audiovizualului instituie în sarcina radiodifuzorilor obligaţia de a reflecta campania electorală în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, prin facilitarea exprimării pluraliste a curentelor de opinie, lucru ce nu s-a întâmplat în cadrul emisiunilor electorale difuzate de post în perioada monitorizată.
De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, radiodifuzorul avea obligaţia ca emisiunile electorale să fie difuzate cu respectarea principiilor de echitate, echilibru şi de informare corectă a publicului.
Principiile enunţate presupun ca toţi candidaţii aflaţi în competiţie electorală să fie trataţi în mod echitabil şi echilibrat, astfel încât fiecare dintre aceştia să aibă posibilitatea de a se face cunoscut electoratului, beneficiind de un tratament egal.
La art. 2 din aceeaşi Decizie se prevede că, pentru candidaţii la alegerea Preşedintelui României, accesul la serviciile publice şi private de radio şi de televiziune este egal şi gratuit. În lumina acestor dispoziţii şi în spiritul asigurării unei desfăşurări echilibrate a campaniei electorale, legiuitorul a reglementat un cadru egal aplicabil tuturor candidaţilor, astfel încât aceştia să beneficieze de posibilitatea reală de a se face cunoscuţi publicului, care să conducă la exercitarea dreptului la vot în deplină cunoştinţă de cauză.
Membrii Consiliului au apreciat, de asemenea, având în vedere modul în care postul de televiziune ANTENA 3 a abordat, în perioada 18 - 20 noiembrie 2009, emisiunile tip dezbatere, atât cele cu caracter neelectoral, cât şi cele cu caracter electoral, că radiodifuzorul nu a respectat nici prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, care impun ca, în programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală să respecte principiul asigurării imparţialităţii şi echilibrului şi să favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.
Respectarea principiului imparţialităţii reprezintă o condiţie esenţială în desfăşurarea unui program audiovizual, date fiind importanţa şi impactul major pe care le are televiziunea asupra publicului telespectator.
Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. cu suma de 10.000 lei.
Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului a fost adoptată în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României şi ale art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Articol unic : Radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005 pentru postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS), se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României şi a prevederilor art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Către
S.C. ANTENA 3 S.A.
Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
pentru postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS
Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 1004/25.11.2009 privind amendarea cu 10.000 lei a radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 93¹ alin (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr.504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
"Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 3 cu amendă de 10.000 lei, întrucât, în emisiunile de dezbatere difuzate în ultimele trei zile ale campaniei electorale, respectiv în intervalul 18-20 noiembrie 2009, reprezentanţii PD-L nu au fost prezenţi.
Potrivit dispoziţiilor din domeniul audiovizualului, radiodifuzorul avea obligaţia ca emisiunile să fie difuzate cu respectarea principiilor echităţii şi echilibrului.
Principiile enunţate presupun ca toţi competitorii să fie trataţi în mod echitabil şi echilibrat, astfel încât fiecare dintre aceştia să aibă posibilitatea de a se face cunoscut electoratului, beneficiind de un tratament egal”.
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.