Decizia nr. 148 din 04.03.2008

04.03.2008


envoyer l'article par mail title=


privind somarea S.C. EX-COMPUTER S.R.L.,
cu sediul în localitatea SEINI, Piaţa Unirii nr. 18, ap. 6, jud. Maramureş
Tel. : 0262/49.09.17 Fax : 0262/49.00.60 ; 49.09.17

pentru postul TV FOCUS
Bd. Transilvaniei nr. 3 incinta Casei de Cultură a Sindicatelor
Localitatea Satu Mare, jud. Satu Mare
Tel. : 0261/71.57.15 ; Fax : 0261/71.57.14

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 04 martie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, cu privire la promo-ul difuzat în zilele de 21, 22 şi 25 februarie 2008, de către postul de televiziune TV FOCUS.

Postul de televiziune TV FOCUS aparţine S.C. EX-COMPUTER S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. TV-C 002.1/13.02.2003, decizia de autorizare nr. 487.0/25.03.2003 şi reautorizare nr. 487.1/25.10.2005).

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că S.C. EX-COMPUTER S.R.L. a încălcat dispoziţiile art. 155 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor invocate, publicitatea politică este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.

În fapt, în zilele de 21, 22 şi 25 februarie 2008, postul de televiziune TV FOCUS a difuzat un promo cu sloganul “Schimbă-ţi atitudinea”, promo ce a cuprins un dialog telefonic între un bărbat şi o femeie, având următorul conţinut :

B : “Alo ? Primăria Satu Mare ?
F : Tessek, poftim.
B : Cu dl. Dorel Coica, vă rog.
F : În câteva luni îl găsiţi aici.
B. Cu siguranţă.”

Acest spot a fost difuzat de 3-4 ori pe zi, între emisiuni şi în afara calupurilor publicitare şi a avut o durată de 45 de secunde.

Domnul Dorel Coica, persoana vizată în dialogul de mai sus, este Preşedintele organizaţiei municipale al PSD din Satu Mare.

Vizionând înregistrarea promo-ului respectiv, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a făcut publicitate politică în afara campaniei electorale, întrucât mesajul difuzat de postul TV FOCUS induce ideea potrivit căreia publicul telespectator trebuie să-l voteze pe Dorel Coica la alegerile locale ce vor avea loc, peste câteva luni, la Primăria din Satu Mare.

Membrii Consiliului apreciază că, prin conţinutul său, acest promo influenţează publicul telespectator să voteze candidatul PSD pentru funcţia de primar la Primăria din Satu Mare, fapt ce contravine dispoziţiilor privind difuzarea publicităţii politice. Legislaţia din domeniul audiovizualului permite difuzarea publicităţii politice numai în timpul campaniei electorale.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 155 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora publicitatea politică se poate difuza numai în perioada campaniei electorale.

În temeiul prevederilor art. 162 alin. (2) din Codul audiovizualului şi ale dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. EX-COMPUTER S.R.L. pentru postul de televiziune TV FOCUS şi dispune intrarea de îndată în legalitate, în sensul opririi de la difuzare a promo-ului cu sloganul “Schimbă-ţi atitudinea”.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. EX-COMPUTER S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text : "Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune TV FOCUS cu somaţie publică, întrucât conţinutul promo-ului difuzat în zilele de 21, 22 şi 25 februarie 2008, a indus publicului telespectator ideea de a vota candidatul PSD pentru funcţia de primar la Primăria Satu Mare, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora publicitatea politică este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.”