Decizia nr. 169 din 11.03.2008
11.03.2008

privind somarea S.C. REALITATEA MEDIA S.A.
pentru postul REALITATEA TV
S.C. REALITATEA MEDIA S.A.
Piaţa Presei Libere nr. 1 Corp A4, etaj 2, camera 28, sector 1
BUCUREŞTI
Tel : 021/224.60.33, 224.77.80
Fax : 021/223.09.56, 316.00.24
pentru postul de televiziune REALITATEA TV
Piaţa Presei Libere, corp A1 şi Nod A1-A2, corp C2, mezanin
BUCUREŞTI
Tel : 224.60.33 Fax : 223.09.56, 224.75.85, 316.00.01
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 11 martie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare privind spotul publicitar pentru brichetele BIC difuzat, în data de 08.03.2008, de postul de televiziune Realitatea TV.
Postul de televiziune REALITATEA TV aparţine S.C. REALITATEA MEDIA S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 30.1/27.03.2001, decizia de autorizare nr. 447.0/30.10.2001 şi de reautorizare nr. 447.1/17.02.2005).
În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării spotului menţionat, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 88 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor invocate, radiodifuzorii au obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română.
În fapt, în ziua de 08 martie 2008, postul de televiziune Realitatea TV a difuzat un spot publicitar pentru brichetele BIC, având următorul conţinut :
« Conform cerinţelor noii legislaţii, începând cu 11 martie 2008, brichetele Bic sunt prevăzute cu un mecanism de siguranţă fiabil, care face mai dificilă acţionarea lor de către copii. Pentru mai multă siguranţă, fiecare dintre brichetele noastre sunt supuse la peste 50 de teste de calitate. Din păcate, nu este cazul tuturor brichetelor. Brichetele Bic, calitatea noastră, siguranţa dumneavoastră. »
Membrii Consiliului au constatat că acest spot conţine un grav dezacord, respectiv : « (...) Pentru mai multă siguranţă, fiecare dintre brichetele noastre sunt supuse la peste 50 de teste de calitate. »
Forma corectă este : « Pentru mai multă siguranţă, fiecare dintre brichetele noastre este supusă la peste 50 de teste de calitate. »
Codul audiovizualului impune în sarcina radiodifuzorilor obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română.
Faţă de aceste prevederi legale raportate la conţinutul spotului menţionat, Consiliul a constatat că postul de televiziune Realitatea TV nu a respectat obligaţia de a difuza publicitatea cu respectarea tuturor condiţiilor impuse prin legislaţia din domeniul audiovizualului ; una dintre aceste condiţii are în vedere ca orice material audiovizual (inclusiv spoturile publicitare) să respecte normele de exprimare corectă.
În calitate de garant al interesului public, C.N.A. are obligaţia de a impune folosirea corectă a limbii române, respectarea normelor gramaticale şi a formelor de exprimare.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi în conformitate cu dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2), cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. REALITATEA MEDIA S.A pentru postul de televiziune REALITATEA TV şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune REALITATEA TV cu somaţie publică, întrucât în ziua de 08 martie 2008, a difuzat un spot publicitar care conţinea un grav dezacord gramatical, fapt ce contravine prevederilor art. 88 din Codul audiovizualului.
Potrivit dispoziţiilor invocate, radiodifuzorii au obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română."
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.