Decizia nr. 305 din 22.04.2008

22.04.2008


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 2.500 lei a S.C. ANTENA 3 S.A.
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
C.U.I. R15971591

pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 22 aprilie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia monitorizare în baza reclamaţiilor înregistrate la CNA sub nr. 4231/07.04.2008, 4236/07.04.2008, 4237/07.04.2008, 4238/078.04.2008, 4246/07.04.2008, 4249/07.04.2008, 4250/07.04.2008, 4251/07.04.2008, 4253/07.04.2008, 4341/07.04.2008 şi 4833/16.04.2008, cu privire la ediţiile emisiunii „Sinteza zilei”, difuzate în lunile martie şi aprilie 2008, de postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS.

Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005).

Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. a încălcat prevederile art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate :

- alin. (1) „Orice persoană are dreptul la propria imagine.”

- alin. (4) „Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane.”

În fapt, în ediţiile emisiunii „Sinteza zilei” difuzate în perioada martie-aprilie 2008, invitaţii acesteia, domnii : Valentin Stan – profesor de Relaţii internaţionale, conferenţiar dr. la Universitatea din Bucureşti şi Ion Cristoiu – jurnalist, invitat permanent, au făcut comentarii cu privire la atitudinile şi declaraţiile unor persoane publice, precum : Preşedintele României, Primul-ministru, Ministrul de externe şi alţi demnitari, referitoare la unele subiecte de interes public, printre care şi implicaţiile Summit-ului NATO ce urma să se desfăşoare la Bucureşti, în perioada 02-04 aprilie 2008.

În acest context, dl. Valentin Stan i-a adus injurii preşedintelui Băsescu. Redăm din raportul de monitorizare expresii folosite de acest invitat : „...e domnul Secătură, pe documente !...”, „...reţineţi formularea : Secătură ! Lichea !...”, „...acest descreierat...”, „...e pur şi simplu imbecil...”,”... Minte cu neruşinare ?!...”,”... lichea şi o secătură !...”. Pe parcursul ediţiei din 3 aprilie 2008, dl. Valentin Stan a folosit expresii jignitoare la adresa preşedintelui României, despre care a afirmat că : „...a minţit cu neruşinare, ca un ordinar de rând...”, „... Cu tembei la Cotroceni şi-n fruntea externelor româneşti, ţara asta n-are cum să prospere...”.

Dl. Valentin Stan i-a adus injurii şi d-lui Mihai Răzvan Ungureanu – şeful SIE, adresându-i-se direct : „Sunteţi prost făcut grămadă !”.

Încercările formale, lipsite de stăruinţa impusă de normele audiovizuale, ale moderatorului de a-i solicita invitatului să folosească un limbaj decent, nu au avut nici un efect.

În aceeaşi atmosferă s-a desfăşurat şi ediţia din 15 aprilie 2008, când au fost comentate răspunsurile date de noul ministru de externe, la întrebările ziariştilor. Dl. Valentin Stan s-a adresat direct premierului Călin Popescu Tăriceanu cu apelativul „... mă, băiatule !...”, „Eşti zero Tăriceanule !”, „... Să-ţi fie ruşine, domnule !”. De această dată moderatorul nu a intervenit în nici un fel.

În emisiunea din 10 martie 2008, dl. Valentin Stan l-a catalogat pe preşedintele României ca fiind : „... mitocan de cea mai joasă speţă...”, „...acest scelerat în România, care asmute procurori împotriva presei, care distruge democraţia, care atacă la baionetă libertatea de exprimare...”, afirmaţii la care moderatorul nu a intervenit.

În ediţia din 24 martie 2008, au fost proferate injurii la adresa ministrului de externe Adrian Cioroianu, dl. Valentin Stan adresându-i-se direct „eşti un tembel”.

Vizionând înregistrarea acestor ediţii ale emisiunii „Sinteza zilei”, membrii Consiliului au constatat că unul dintre invitaţi, dl. Valentin Stan, a utilizat un limbaj injurios şi agresiv la adresa Preşedintelui României, Primului-ministru, Ministrului de externe, şefului SIE.

Lipsa unei reacţii ferme din partea moderatorului, care avea obligaţia legală de a nu permite invitaţilor să folosească un limbaj injurios, a fost de natură a prejudicia imaginea şi demnitatea persoanelor respective. Consiliul este conştient că libertatea de opinie şi libertatea de exprimare vizează nu numai informaţii sau idei inofensive, indiferente ori favorabile, dar şi cele care şochează sau sunt defavorabile, numai astfel pluralismul dobândind expresivitate deplină.

Dar, exerciţiul libertăţii de exprimare comportă, potrivit normelor interne şi internaţionale, « îndatoriri şi responsabilităţi ».

Limitele imputării admisibile sunt mai largi faţă de un om politic decât faţă de un om obişnuit, dar aceasta nu înseamnă că prin conţinutul şi maniera de a face imputările este admisibilă afectarea imaginii şi reputaţiei, prin folosirea unor cuvinte injurioase.

Consiliul recunoaşte şi respectă libertatea de exprimare a opiniilor, ca drept fundamental al omului, dar reaminteşte radiodifuzorului că acest drept nu este absolut. Astfel, atât Constituţia României, cât şi CEDO reglementează posibilitatea limitării libertăţii de exprimare şi prevede că exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. Dispoziţiile din Codul audiovizualului prevăd dreptul la opinie dar instituie în sarcina realizatorilor de emisiuni să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios.

Stabilirea prin lege a unor restrângeri sau sancţiuni nu este o măsură incompatibilă cu libertatea de exprimare, ci constituie măsuri necesare şi deplin compatibile cu valorile unei societăţi democratice.

Faţă de toate aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. cu suma de 2.500 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului a fost adoptată în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului, modificată.

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi alin. (3) din Legea audiovizualului, coroborat cu ale art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005) pentru postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS, se sancţionează cu amendă în cuantum de 2.500 lei pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.


Către,
S.C. ANTENA 3 S.A.
Bucureşti, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1

pentru postul de televiziune ANTENA 3- NEWS & CURRENT AFFAIRS

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 305/22.04.2008 privind amendarea cu 2.500 lei a radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

"Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 3 cu amendă în cuantum de 2.500 lei pentru încălcarea prevederilor art. 42 din Codul audiovizualului.

Consiliul a primit 11 reclamaţii de la telespectatori, cu privire la conţinutul unor ediţii ale emisiunii „Sinteza Zilei”, difuzate în martie şi aprilie 2008.

În aceste emisiuni, invitaţii au făcut comentarii cu privire la atitudinile şi declaraţiile unor persoane publice, precum Preşedintele României, Primul-ministru, Ministrul de externe, şeful SIE.

Dincolo de opiniile exprimate, unul dintre invitaţii emisiunii, dl. Valentin Stan, a utilizat un limbaj injurios la adresa persoanelor menţionate mai sus, folosind termeni, precum : „secătură”, „lichea”, „descreierat”, „imbecil”, „eşti un prost”, „eşti un tembel”, „eşti un zero...”, „...sunteţi prost făcut grămadă”, (...). Moderatorul emisiunii nu a intervenit în mod convingător pentru a nu permite utilizarea unui astfel de limbaj.

Lipsa unei reacţii ferme din partea moderatorului a fost de natură a prejudicia imaginea şi demnitatea persoanelor respective, încălcându-se prin aceasta prevederile art. 42 din Codul audiovizualului.

Consiliul recunoaşte şi respectă libertatea de exprimare a opiniilor, ca drept fundamental al omului, dar reaminteşte radiodifuzorului că realizatorii emisiunilor au obligaţia legală de a nu permite invitaţilor să folosească un limbaj injurios.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.