Decizia nr. 331 din 31.05.2012
31.05.2012

privind somarea S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L.,
cu sediul în SUCEAVA, str. Samoil Isopescu nr. 21, bl. M, sc. D, ap. 5,
jud. Suceava
pentru postul 1 TV BACĂU
BACĂU, Bd. Unirii nr. 30, jud. Bacău
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 31 mai 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea de către postul de televiziune 1TV BACĂU, în perioada 18 – 24 mai 2012, a normelor privind desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile locale ce urmează a se desfăşura în data de 10 iunie 2012.
Postul de televiziune 1 TV BACĂU aparţine S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV 382.1/23.05.2006 şi decizia de autorizare nr. 1344.01/23.10.2007 şi de reautorizare nr. 1344.1/08.11.2011).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/20004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale art. 3 din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Potrivit prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/20004, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii.
Conform dispoziţiilor art. 3 din Decizia nr. 195/2012, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali, respectând următoarele principii :
a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului ;
b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale competitorilor electorali ;
c) corectitudine – toţi competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant.
În fapt, în perioada 18 – 24 mai 2012, în cadrul ediţiilor emisiunilor electorale şi de dezbateri electorale difuzate de postul 1 TV BACĂU prezenţa competitorilor electorali pentru alegerile locale a fost următoarea :
Emisiuni electorale :
Data | Denumire emisiune | Persoana invitata/candidat/functie publica-oras | Competitor electoral | Nr.aparitii/ reportaj | Durata aparitii/reportaj [hh:mm:ss] |
---|---|---|---|---|---|
18.05.2012 (reluare) | Viata la tara | Maria Campanu candidat Primaria Sarata | USL | 1 | 00:30:00 |
18.05.2012 (reluare) | Viata la tara | Marilena Moraru candidat Primaria Prajesti | PNL | 1 | 00:30:00 |
Emisiuni de dezbateri electorale :
Data | Denumire emisiune | Persoana invitata/candidat/functie publica-oras | Competitor electoral | Nr. Aparitii | Durata emisiune [hh:mm:ss] |
---|---|---|---|---|---|
23.05.2012 | Talk-show de pe Bistrita | Romeo Stavarache candidat primărie Bacău | USL | 1 | 01:50:00 |
23.05.2012 | Talk-show de pe Bistrita | Ionut Avram | jurnalist | ||
23.05.2012 | Talk-show de pe Bistrita | Sebi Sufariu | jurnalist | ||
24.05.2012 (reluare) | Talk-show de pe Bistrita | Romeo Stavarache candidat primărie Bacău | USL | 1 | 01:50:00 |
24.05.2012 (reluare) | Talk-show de pe Bistrita | Ionut Avram | jurnalist | ||
24.05.2012 (reluare) | Talk-show de pe Bistrita | Sebi Sufariu | jurnalist | ||
24.05.2012 (reluare) | Talk-show de pe Bistrita | Romeo Stavarache candidat primărie Bacău | USL | 1 | 01:50:00 |
24.05.2012 (reluare) | Talk-show de pe Bistrita | Ionut Avram | jurnalist | ||
24.05.2012 (reluare) | Talk-show de pe Bistrita | Sebi Sufariu | jurnalist |
Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a asigurat reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, obligaţie care îi revenea potrivit Legii nr. 67/2004 şi prevederilor art. 3 din Decizia 195/2012.
Întrucât radiodifuzorul nu a asigurat nici în perioada 11 – 17 mai 2012 prezentarea în mod echilibrat a candidaţilor şi reprezentanţilor formaţiunilor politice în emisiunile electorale, rezultând situaţia prezentată în tabelul următor :
- Perioada 11 – 24 mai 2012
Total emisiuni electorale
Competitor electoral | Nr.aparitii/ reportaj | Durata aparitii/reportaj [hh:mm:ss] |
---|---|---|
USL | 1 | 0:30:00 |
PNL | 1 | 0:30:00 |
Dezbateri electorale :
Competitor electoral | Nr. Aparitii | Durata emisiune [hh:mm:ss] |
---|---|---|
USL | 3 | 5:30:00 |
Membrii Consiliului au constatat existenţa unui dezechilibru vădit în privinţa participărilor în emisiunile electorale şi de dezbateri electorale. De exemplu, în cadrul emisiunilor electorale difuzate în intervalul 11-24 mai 2012 competitorii electorali USL şi PNL au fost prezenţi de câte 2 ori, iar în cele de dezbatere electorală difuzate în perioada menţionată, competitorii electorali USL au participat de 3 ori, în timp ce reprezentanţii celorlalţi competitori electorali nu au fost prezentaţi deloc în acest tip de emisiuni.
Astfel, radiodifuzorul a prezentat doar anumiţi competitori electorali, în timp ce reprezentanţii altor partide aflate în competiţie electorală nu au fost prezenţi în nicio emisiune informativă.
De asemenea, membrii Consiliului au mai constatat că şi în ceea ce priveşte timpul acordat competitorilor aceştia nu au beneficiat de aceeaşi expunere, în condiţiile în care unii candidaţi au avut la dispoziţie 34 de minute, iar alţi candidaţi numai 2 minute.
Or, potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/20004, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii.
De asemenea, şi dispoziţiile art. 3 din Decizia 195/2012, stabilesc aceeaşi obligaţie în sarcina radiodifuzorilor de a asigura desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali, respectând şi principiul corectitudinii, în sensul că toţi competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, în perioada campaniei electorale, şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Art. 1 : Radiodifuzorul S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L., titularul licenţei audiovizuale nr. TV 382.1/23.05.2006, al deciziei de autorizare nr. 1344.01/23.10.2007 şi de reautorizare nr. 1344.1/08.11.2011 pentru postul 1 TV Bacău, se sancţionează cu somaţie publică de intrare în legalitate până joi, 7 iunie 2012, inclusiv, pentru încălcarea prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/20004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale art. 3 din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul S.C. LIGONE INTERNATIONAL S.R.L. pentru postul 1 TV din Bacău are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00 - 22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul NaÅ£ional al Audiovizualului a sancÅ£ionat postul 1 TV Bacău cu somaÅ£ie publică pentru încălcarea prevederilor art. 63 din Legea nr. 67/20004 pentru alegerea autorităţilor administraÅ£iei publice locale, întrucât în emisiunile electorale ÅŸi de dezbateri electorale difuzate în perioada 18 - 24 mai 2012 nu a asigurat condiÅ£ii echitabile, echilibrate ÅŸi corecte pentru toÅ£i competitorii electorali.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.